sâmbătă, 30 iulie 2011

[UMAN] Nu ne suportăm, acolo sus?

Am nimerit pe net o carte, a unui confrate debutînd pe munte în deceniul patru. E vorba de Ovidiu Maniţiu, iar cartea se numeşte "Pwe înălţimile Carpaţilor" şi a apărut în 1979, sub bagheta redacţională a lui Valentin Borda, la "Sport-turism".
Trecerea în format electronic s-a făcut prin străduinţa  lui Gabi R., de la care (voiam să-i mulţumesc pentru muncă) aflu că e plecat din ţară.

Am răsfoit lucrarea şi-am strîmbat din nas.
Are stilul cu voroave mari. "De-a lungul traseului cuprins între Valea Peleşului şi Culmea Pietrei Arse, grupuri de femei şi bărbaţi rămăseseră răspîndiţi, care încotro, orbiţi şi năpăstuiţi de uragan..." Şi de-astea.
Poate e şi stilul epocii, deşi scăpau destui de tentaţia lui...


Nu am reuşit să găsesc ceva interesant.
Am tradus asta destul de iute în lene şi fudulie.
Ele-s indiscutabile şi aş fi scăpat uşor, inclusiv cu o elasticitate dodîndită cu anasîna, în a mă apropia de un autor.
Am realizat însă că nici dl Maniţiu nu e dus la şcoala modestiei...
L-aş crede că a salvat în timpul uraganului din buza Platoului Bucegilor, între alţii, pe un tînăr pe care îl va trage apoi încă o dată între cei vii, pe cînd acesta din urmă a alergat nefericit după tren.

"Bronzat de arşiţă, coboram într-o după-amiază de iunie pe brînele aride ale Caraimanului. Către răsărit, masivul Gîrbova se acoperise de nori smoliţi, ameninţători. Grăbind paşii, ara reuşit să prind acceleratul care urma să mă ducă la Predeal. M-am urcat la întîmplare într-un vagon. La capătul acestuia, uşile ce mă despărţeau de vagonul următor rămăseseră larg deschise, iar puntea metalică ce le unea era liberă. Trenul s-a pus în mişcare, accelerîndu-şi curînd mersul. Am observat atunci în culoarul vecin chipul crispat al unui ofiţer care, privind pe fereastra deschisă, a rămas înmărmurit. Am intuit fulgerător că la scara vagonului se întîmpla ceva neobişnuit. M-am năpustit Într-acolo. Un călător alergase în goană spre scara vagonului, dar alunecase. În disperare, se prinsese cu un singur braţ de bara ajutătoare. Trupul i-a rămas, în parte, suspendat în gol. N-am stat pe gînduri. Am apucat zdravăn braţul celui căzut, ancorîndu-mi în acelaşi timp braţul meu stîng de manivela rotativă a frînei. L-am tras voiniceşte pe imprudent în vagon. Ajunşi faţă în faţă, cel salvat m-a privit descumpănit.
– Mă cunoşti ? l-am întrebat.
N-a putut articula nici un cuvînt. Respira din greu, agitat, şi-mi arunca priviri întrebătoare.
– Adu-ţi aminte, l-am ajutat, astă iarnă... acolo sus, la cantonul Jepi...
– Da, a rostit, sugrumat de emoţie, inginerul chimist.
Am tăcut apoi amîndoi, pînă cînd acceleratul s-a oprit în Predeal. Am coborît acolo. Inginerul m-a urmat. N-avea de gînd s-o facă, dar s-a decis în momentul cînd a văzut că eu mă pregătesc să cobor. Pe peron, l-am privit în adîncul ochilor şi i-am spus :
– Te-ai salvat de două ori în acelaşi an. Tinereţea e doar atît de preţioasă ! Să n-o calci în picioare a treia oară !
Am zărit atunci două lacrimi strivite sub pleoapele tînărului de douăzeci şi cinci de ani. Mi-a cerut voie să-l las să mă îmbrăţişeze. M-a cuprins în braţe şi, în timp ce mă strîngea, i-am simţit căldura lacrimilor, pornite potop pe obraji."

Cum ar zice Adrian Păunescu, Pe pămînt avem de toate...

De strîmbat din nas la O. Maniţiu a strîmbat şi Emilian Cristea, episod de care amintesc în Sus la munte la izvor (aş minţi să nu precizez că acel calup informativ mi-a parvenit de la Niculae Baticu!).

De unde bănuiala că ne cam şuntim, noi ăştia ajunşi sus ori bîntuiţi de dorinţa asta.


Or, deşi în toată chestia asta o fi amestecat un uman de nu s-a pomenit, cred că e de spus oleacă de Ho! tendinţei - cel puţin în ce priveşte una din persoanele pomenite mai sus.
Deseori interiorul nostru are toate justificările să se comporte în vreun mod oarecare - inclusiv în ale invidiei - dar dacă tratăm Uzina (adică sufletul personal) mai amical şi mai cu suflet, cred că se poate scoate de acolo şi ceva mai util, a la longue, decît o simplă refulare...

Să vedem dacă ţine...

Ca examen, îmi repartizez sarcina de a trata despre ce îmi place în cartea lui Maniţiu (hai să-i spun aşa, deşi s-o fi prăpădit de ceva decenii...)

PS
Download de la:
https://www.zumodrive.com/file/518327206

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu