miercuri, 22 martie 2017

'A deschide ochii pe ceva'... Varianta montană

Privesc o imagine ( a Annelisei Floroian) de pe vîrful Toaca, spre cabana din apropierea lui.
Îmi amintesc totodată de înfățișarea Făgărașilor, pe-al căror trup am ajuns (abia) în vara trecută. 


Automat, purced la o comparație cu Bucegii 'mei'. Una care se dovedește favorabilă acestora din urmă (admiteți-mi acest subiectivism cras...).
Și mi se naște o dilemă, surată cu opțiunile pe care le facem în adolescență.

Dacă nu aș fi 'deschis ochii' (la 20 ani) pe Bucegi, aș fi căpătat pasiune pe ce va fi fost montan în preajmă-mi, să zicem ca locuitor al Pietrei Neamț?

N-am studiat prin cărți asupra fenomenului, dar pot bănui că aș fi adorat Ceahlăul. Probabil că n-aș fi fost extaziat ulterior de vederea Bucegilor, cum acum simt că nu m-ar fascina Alpii. Ori Himalaya.

Sufletul pare să se afle una, iar dimensiunea alta.

PS
Am meditat să pun o imagine caracteristică a Bucegilor.
Inima s-a oprit finalmente ca naiba. Nici gînd de vreun peisaj clasic (deși elementul din poză e unul faimos).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu