miercuri, 22 martie 2017

Fotografii, pe munte si nu numai


Pornind de la niște elaborate poze de munte făcute de un valoros amic (nu-s cele atașate postului!).
Îmi fuge gîndul la inevitabilul compromis dintre ceea ce ne place nouă (să presupunem că există asta, și nu-i la mijloc doar o cale de-a epata extern) și ce pică bine altora.
Apare un ceva de mijloc, care nu mai e originalul. Dar mulțumește amîndouă părțile (cît și cum, nu mai contează - tot e mai bine decît deloc).



PS1
Nu prea mai vorbesc despre sentimente montane și pentru că-s conștient a fi rarisimi semenii ce gîndesc asemănător.

Mă gîdilau degetele a trece prin tastatură o secvență de astă vară.
Legat de-un accident al subsemnatului, dar (în egală măsură) de minunăția - cred eu - de zonă montană pe unde umblam la acel moment. Am stat și-am realizat însă că nu-s șanse a găsi prin jur vreo „lentilă” sufletească similară.
În cel mai bun caz, pomenind așa situație, vreun altul se poate simți brusc ne-singur, căci va fi remarcat și el asemănător, însă pe cînd privea frizele vreunei vechi clădiri din București.

Nu doar extincția o petrecem inevitabil de unii singuri...




PS2

Pentru a durea și mai tare capul pre dînsul auditoriu, la mărturisiri precum ale subsemnatului, e de spus că una simți pe terenul înclinat al unor fețe din Albișoara Hornurilor de pildă, și alta cînd șezi încîntat cu ochii în tavan, în apartamentul propriu, la ceva timp după niște momente dramatice oarecare...

PS3
Imaginile nu-s luate din zona de care pomenesc, deoarece am lăsat la un moment dat prin vecinii (cei geografici) aparatul foto plus rucsacul, pe ideea „Ia să fac doi pași pe-aici, și mă întorc mintenaș”. Pe sistemul încă-oleacă am ajuns la sute de metri de coclauri de bagaj...

Era un banc, spus de Dem Rădulescu.
Mergea cu mașina.
”În dreapta brazi, în stînga brazi, în față un cui... Am făcut pana la roată, după care am mers mai departe...”
.
Așa și subsemnatul, în iulie trecut.
...Pînă a ieșit un ciot, doritor a-mi pupa pre limba lui gamba.

Mai apoi, în drum spre priceputa-mi parteneră hipocratiță (de la Hipocrat!), nu știam dacă să rîd ori să plîng. Că în niște decenii bune de joacă periculoasă mi se întîmplă abia acum beleaua (altminteri vindecată actualmente, fie și cu un preț cicatrice)...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu