miercuri, 22 martie 2017

Încerc să mă las de mersul pe munte

... (care la subsemnatul-i egal cu asudatul prin abrupt Bucegi).
  
Probabil vor mai exista excepții, solicitat de vreunii ori ba, dar îmi simt finișul carierei.


La mijloc e chestie de vîrstă.
Se poate mai puțin fizicește, sufletul e prins mai mult cu altele (nu neapărat eroice, dimpotrivă), așa că-i sănătos a o lăsa mai moale...

Nu vă plictiseam cu acestea dacă nu constatam o chestie, pe cînd mă jucam în dimineața asta pe stabilopozii de la Cap Aurora... 



Mai exact sesizam sentimentul jocului de acum pe acele pietroaie, și cel de altădată.
Lipsește acum dorul de performanță. Materializat în idei de genul „să ridic cît mai sus ștacheta, de dificultatea deplasării pe aceste obstacole...”
De data asta, probabil amorsat de ideea cu lăsatul mai moale în abrupt, am sărit de pe un stabilopod pe altul cu gînd să mă simt bine și atît.
Și-am descoperit siguranța, riscul de-a pica (fie și-un metru-doi, dar prost...) fiind mai redus. În paralel, a rămas plăcerea deplasării prin locuri interesante.
Și iar îmi fuge mintea la vorba lui J.J. Rousseau: „Alergînd după plăcerile care fug, pe pierzi și pe acelea care rămîn...”.


PS
Poate vreunul îmi va arăta obrazul: „Bine, domne, tocmai dumneata, care ne-ai făcut capul mare de minunății munte, dezertezi atît de mișelește...?”.
Una la mînă, nu aveam idee la vremea acelor letopisețe de așa abandon (altminteri parțial)..
După cum, nu ai idee ce-ți aduce viața pe tipsie...

Îmi voi aminti cu plăcere turele montane, dar a dispărut visul (deseori inconștient) de a reveni în cutare ori cutare loc. Foarte probabil ca excepțiile ce vor rămîne să întărească regula.
De pildă, paaarcă mă tentează în acest moment a mai trece vreodată prin finala Rîpei Crucii, din Moraru.
Dar e pe aici, în așa lălăială, ca și cum ai sta cu mortul neîngropat. Mai bine e a-l duce frumușel la locul lui și a-ți vedea de restul existenței.

Finalmente, fac precizarea că-s nemîncat, nebăut...
„A se slăbi, coane Ordene...Poate să-ți sosească la frîie vreun filon interior (ăla doritor de afirmații precum mai sus) care peste un ceas ori o zi să lase locul altuia, de sens contrar... Nu trebuie neapărat să pilim ceva pentru a ne sosi idei revoluționare”
Și dumneata ai dreptate. Deși, o idee care a apucat să țîșnească își va aduce și alte surate pe scenă, în timp. Și modificarea cu pricina are șanse mari a fi realizată, finalmente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu