miercuri, 10 mai 2017

/ ISTORIE MUNTE / Albumul Sorin Tulea (IV), 1936




Imagine, poate, la casa Turingului din Postăvaru.

Inevitabil, reproducerea fotografiilor - cu explicații fugare - alunecă spre considerații despre viața autorului.
Mai exact, încet-încet își schimbă prietenii de munte din 1933-34 (pe care viața îi duce pe-alte drumuri), dintre care pare să rămînă doar Mircea Casassovici.


Pînă să reiau despre drumuri munte 1936, mă întorc la o mențiune din tura-premieră pe Fisura Gălbenelelor (octombrie 1935)



N. Baticu nu spune în Amintirile sale care a fost retragerea spre Bușteni, cert este că Tulea și Trandafir rămîn la grota numită Hotel Gălbenele (probabil să fi fost și asta o... premieră, în materie de folosință, de unde - iar probabil - vehicularea unui nume).
Același Baticu se plînge că datarea turei e greșită în Buletinul Alpin, adevărată fiind 13 octombrie.Tertium non datur..., Tulea menționează  2 octombrie...
Ce le-o fi venit cu acel dormit la Hotel "Gălbenele", nu știu.
Posibil ca unii să nu fi dorit a coborî pe întuneric la Bușteni, în vreme ce Baticu - posesor de slujbă conștiincioasă - nu.

Un exercițiu de imaginație poate util cum vor fi trecut ceasurile în acea noapte, între Tulea și Trandafir.

Altminteri mintea merge la un alt dormit cu un viitor mort (vorba lui Zaharia Stancu, din Șatra). E vorba de întîlnirea lui Dan Popescu la Piatra Arsă cu Nicu Comănescu, în iarna 1935-36. Și nu au vorbit puțin, căci dimineața le-au venit reproșuri: "Ne-ați făcut capul mare!..." - informație de la D. Popescu, 1985..

Foarte posibil ca Baticu (ce-l menționează favorabil pe Trandafir - drept cotrobăitor îndrăgostit de munți) să-l fi știu pe acesta pe linia convingerilor politice. De foarte tînăr purtătorul de diagonală (vezi poză de prin 1930, în Cheile Tătarului, în Amintiri) aderă la LANC, apoi la mișcarea legionară...
Poate util.
Pe Facebook, la 2017:
„Deşi l-am cunoscut pe dl Conteş, eu colaborând cu dl Nicolae Baticu în Partidul Totul Pentru Țară (Pentru Patrie) şi fiind prieten cu Jean Băcioiu, soţul nepoatei dlui Conteş, nu aveam nici o foto cu dânsul. Era fantastic, un fenomen. Ca şi dl Baticu, de altfel.”
Venind vorba de afinități politice, posibil ca ele să fi contat mult, în amiciția lui Baticu cu C. Conteș.
Care Conteș ”a fost unul dintre tinerii care l-au însoţit pe Corneliu Codreanu în 1937 la întâlnirea de pe pârtia de la Predeal cu Ion Antonescu, după care în perioada prigoanei a fost o bună călăuză a celor refugiaţi în Bucegi sau în Ciucaş. A coordonat evadarea Anei-Maria Marin şi a Marietei Nicoară (viitoarea maică muceniţă Mihaela) internate la lagărul de la Mănăstirea Suzana.” (idem)
La chestiunea... Conteș, în album Tulea apare apoi această imagine. Pare în Piatra Craiului. 



Baticu (al doilea din dreapta) și Costică Conteș se cunosc la 22 septembrie 1935, în Creasta Picăturii. 
Pentru Tulea, Conteș era și amic din sfera Toma Boerescu (pe care-l cunoaște la cumpăna anilor 1934-35), plus bun schior. Va fi bun prieten cu cei doi, vorba lui Baticu, prahoveni.




(cu banderola olimpică, Toma Boerescu. În dreapta, pare a fi bușteneanul Titi Toboc)

Apropo de prieteni, Tulea rămîne prieten peste decenii cu doctorul Barbu Nestorescu,  cît Tulea să-i pună  în primele pagini ale ale jurnalului montan (dedicate pare-se amicilor buni, cum pare să fi fost și Dudu Frim).



Pe doctorul Nestorescu e foarte posibil să-l fi cunoscut în cercul CAR.
Nu știm din inițiativa cui cei doi explorează în primele luni ale lui 1936 peștera Polovragi, despre care 
scriu în Buletinul Alpin.



Poate interesant, legat de această întreprindere în munții Olteniei:


Foarte probabil găzduirea la oamenii legii polovrăgeni nu se va fi datorat nu vreunei infracțiuni..

 Sezonul alpin de vară (1936) demarează cu greu...



Poate cu acest prilej sînt executate aceste imagini. Între protagoniști, principalul animator al CAR, Nae Dimitriu.





În stînga, Titi Toboc. Sorin, recognoscibil după fes, susține insul urcat să prindă în cuie indicatoarele



Acțiuni alpine în vara aceluiași an:



Mai mult decît probabil, pe Rîpa Zăpezii:
(doctorul Nestorescu, participant, publică imaginea în Buletin)
Insul cu alură de Corneliu Codreanu e posibil să facă parte din etc.



Foarte probabil ca imaginile cu Nae Dimitriu de mai jos să fie luate în cadrul explorărilor nereușite din Gălbenele și Acul de Sus al Morarului.


Agasîndu-vă prin mulțime de probabil-e, mai sus bănui să fie Leova Stolear.
După cum mai jos se poate ghici peretele Gălbenelelor.



Legat de amintitele două tentative.

Ele au fost trei, existînd și una în extrema vestică a peretelui Gălbenele, ce viza Surplomba Mare. Cele două din Coștila nu au putut fi terminate de Dimitriu (nici de Conteș-Boerescu,vezi PS), dar optica vremii le-a considerat ascensiuni noi, deci demne de-a fi publicate în revista Clubului.





Traseul din Moraru avea să fie terminat însă, în același an, dar Tulea a fost absent la reușită.
1936-37 marchează, s-o spunem, și momentul în care Dimitriu predă ștafeta explorărilor/ realizărilor pretențioase generației tinere. Extrema vestică va fi 'rezolvată de Toma Boerescu (1938), iar cea Estică / TreiSurplombe de Baticu și Emilian Cristea (1946).
Aș adăuga aici niște imagini Tulea pe care le simt a fi luate în cursul campaniilor conduse de Dimitriu în peretele Gălbenele (alterantiva fiind ca ele să aparțină campaniilor dirijate de Toma Boerescu spre Surplomba Mare, la 1938)







Legat de imaginea de mai sus și nu numai, nu mă părăsește gîndul că peste așa zîmbete avea să vină tăvălug alcătuit din război, propria senectute și comunism...




În paralel, rămîn în albumele Tulea niște poze ce par de la premiera Crestei Coștila- Gălbenele (mai 1936), la care Sorin nu a participat, dar e posibil să-i fi parvenit prin intermediul unui participant.
Se pare că la fel de darnic era și el spre alții.
 

Imediat mai jos.
Posibil să fie vorba mai jos de  Pintenul Crestei, atins prin varianta uzitată în acei ani (ulterior fiind preferată intrarea prin valea Gălbenelelor, pînă la avalanșa de pietre care a pustiit acum aproape un deceniu acel versant).N. Baticu parte a fi în mijlocul grupului de pe moțoțoi. Nu-mi dau seama ddacă cel din șa este Toma Boerescu. Aștept corectările dumneavoastră, în caz de eroare!



Poate în lungimea de deasupra zonei cu jnepeni, unde se iese din Hornul Coștilei.
Pe cînd priveam imaginile cu încercări din 1936 (rapeluri), Niculae Baticu mi-a vorbit de un element identificator al său, în imaginile acelor ani, și anume șosetele cu dungi (nu mai țin minte de unde exact aduse)




Traversarea pe flancul aferent Văii Coștilei.












Vezi aici și relatarea audio,  lui Toma Boerescu.
(va urma)
PS
 Din Amintirile unui alpinist, de N.Baticu:
”MICI DEZILUZII 
Într-o duminică după-amiază, coboram cu Costică Conteş. Valea Gălbenelelor, La un moment dat, ne-am oprit sub perete. Privindu-l, i-am spus prietenului meu:
– Costică, vrei să încercăm duminica viitoare Cele Trei Surplombe ?
– Da, Năiţă, a venit răspunsul.
M-am bucurat atunci de acest răspuns, sperînd în sinea mea că în compania lui Costică vom reuşi ceva. Era, bineînţeles, vorba de o încercare, nu ştiam dacă vom reuşi sau nu. A rămas ca sîmbăta următoare, cînd trebuia să vin în Buşteni, să-l anunţ, pentru a pleca duminică dimineaţă împreună. Cînd am sosit în localitate, m-am dus la fabrică, să-l anunţ că am sosit, să se pregătească pentru a doua zi. L-am găsit pe Conteş în poarta fabricii stînd de vorbă cu Toma Boerescu.
Rîzînd amîndoi, Costică mi-a spus:
– Nu mai merg cu tine, mă duc cu Toma !
Am rămas uimit de această atitudine, pentru că propunerea de a urca traseul Celor Trei Surplombe era a mea, iar el, acum, intenţiona să meargă cu altul.Chiar s-a şi dus a doua zi, el cu Toma şi cu Sică Datculescu, dar nu au făcut nimic. Eu, după o săptămînă de pregătire sufletească pentru acest traseu, brusc, am simţit gustul amar al dezamăgirii. A fost o grozavă lovitură, ca de ciocan.
În dimineaţa aceea, cînd ei s-au dus în perete, eu, descumpănit, m-am dus într-o plimbare pe Platou. După aceea a tot încercat Toma, cu diferiţi inşi, mergînd din 1936 şi pînă în 1945, dar nu a reuşit să urce acest traseu, pe care, ca un făcut, tot eu l-am urcatîn cap de coardă în 1946.
Mai tîrziu, unul din participanţii această premieră a scris că eu am avut „şansa" (?) să trec surplombele. Ce a vrut să spună nici azi nu înţeleg. Se vede că şi în alpinism există un rebus !”



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu