miercuri, 10 mai 2017

/ ISTORIE MUNTE / Albumul Sorin Tulea (III - 1935), refăcut




 
Autorul imaginilor, Sorin Tulea, împlinește în anul acestor imagini 20 de ani... E vorba de 1935.
Cînd se întîmplă să țîșnească pe scena alpinismului românesc o pleiadă de tineri - de spus, încurjați, luați pe munte, aisugurați-pînă-își-iau-zborul de imprevizibilul Nae Dimitriu.

Deși îndeobște albumele, reproducerile de aceste fel sînt seci, nu mi-am putut înfrîna dorul de dat cu părerea... Poate nu e rău. Ah, nu voi scăpa niciodată de astă dambla - ca să citez pe un amic - de a privi în spatele virgulelor (nu doar gramaticale)...
Dimitriu este imprevizibil în sensul că acreala, hipercriticismul manifestat cu mulți cogeneri pare să scadă pe cînd e înconjurat de tineri. Probabil percepe acel mediu ca mai redus în agresivitate
Voi reveni de fapt asupra interesantissimului nostru înaintaș...


Prin această imagine a Colțului Vântului...


... (folosesc denumirea lui Radu Țițeica, nu mai țin minte exact dacă o clasică monografie îi spune Țancul Retezat ori Colțul Moșului), din Moraru, fac legătura cu seria precedentă de imagini Tulea, privind o tură pe Rîpa Zăpezii.
 O fotografie din acel drum, nu îmi dau seama pe unde e, respectiv de ce au luat-o pe acolo... 

Tura cred că e cea de la numărul 16 / 15 octombrie.
Altminteri, privind în spatele virgulelor, caietul pare rescris / refăcut ceva mai tîrziu... Nu de alta, dar Nae Dimitriu se apucă de dat nume Albișoarelor abia după august 1935.
În același timp, deși multe-s posibile pe munte, iau cu oarece rezervă afirmația de pe acolo că au coborît Rîpa Zâpezii de la obîrșie în Brîul Mare. Altminteri, notația în cauză marchează întîia mențiune privindu-i, a fraților Casassovici.
  

Vedere spre Coștila, probabil la ieșirea din amintita escaladă a Rîpei Zăpezii.
  

Pasiunea lui Tulea pentru fotografie - e de sus - constituie un adevărat dar divin pentru istoriograf, pentru viitorime. Ce-i drept, nu am idee ce folosea, ca aparatură. Pozați însă de el, în acei ani, am văzut un aparat cu burduf (se pare la construcția refugiului Coștila), și un altul mai mic, așa-numitul tip Leica, predecesorul camerelor pe care a lucrat și subsemnatul, după deceniul opt.
Jucînd un pic în poezie aici, aș spune despre abruptul Coștilei că - în mare parte a lui - piciorul omului pătrunsese de foarte puțini ani. Trecuse parcă o veșnicie (deși era vorba de doar trei-patru ani) de cînd Ivana Popescu și viitorul ei soț traversau - este drept că după două echipe consacrate) - coama Colțului Gălbenelelor...


În album, imaginile nu sînt însoțite de mențiuni. Actualul lor proprietar - Cristi Cuțurescu - a descoperit că pe spatele unora dintre poze există notații, dar uneori și acestea-s de privit cu rezervă, cum ar fi unele privindu-l pe N. Baticu... De care eu știam (chiar cel în cauză m-a zis, posedînd și el niște copii) că-s de la școlile de alpinism din 1938-39, dar Tulea scrie 1946.
Că veni vorba (ah, completările Ordean!!), nici Tulea nu a simțit nevoia să urmeze școlile cu pricina... Exagera oare Baticu, cînd găsea necesar incusiv pentru mai vechii alpiniști asemenea instruire, ori realmentenu-ți mai arde într-un anumit stadiu să iei loc în bancă?

Să revenim însă la anul 1935...
Nu am date despre cei din imagini, dar aici probabil este de relaționat cu mențiunile jurnalului de ture.
 

Inisgne, la reverul celui din dreapta?
Oare cine o fi fost călugărul (de la Schitul Peștera)?
Altminteri, în epocă, un monah Gherasim era menționat că se uita cu coada ochiului dacă vizitatorii nu scot din rucsac și vreo sticlă  cu băutură... Dincolo de toate, ADMIR l-a invitat la sfințirea recent construitei case Babele, în 1938.

Cravată... Oare cît de reală va fi fost afirmația lui Cristea, cum că Toma Boerescu a luat în derîdere pe munte (1939) un asemenea articol vestimentar, purtat de un amic al său?
 Altminteri, chipul lui Tulea e o carte care nu are cum să nu te trimită la familia lui... Cum va fi fost? Referirile tînărului (de atunci) sînt rare. Nu am cum să nu identific o pornire a lui S.T. de a a-i înveseli cu orice preț pe ceilalți - de unde bănuiala că ai lui erau ceva mai triști, în caz fericit mai obosiți...
În fine... 





Întotdeauna frumoase... 
Evele.






Trasee, în 1935.


În Poiana Morarului, vedere spre Ace.



Echipa,la confluența Rîpa Zăpezii - Valea Adîncă.


Conducătorul colectivei (adică excursie colectivă), Alexandru Beldie. Avea atunci 22 ani și jumătate - născut la 28 august 1912.




În canionul din jumătatea inferioară a văii.
Tulea fusese în zonă cu doar cinci luni în urmă. În anotimpul alb, s-a putut sui direct valea, fără ocol prin Strunga Vîntului.


În aprilie 1934, Nae Dimitriu și doi colegi urcaseră valea ieșind prin firul de obîrșie numit Rîpa Mare (în context, prima hartă de amănunt a zonei apare în 1933). Echipa Beldie a ales să parcurgă firul numit Rîpa Crucii.
Nu pot identifica exact locul de mai sus...




... dar aici pare a fi Brîul Acelor, imediat în lateralul (nordic-vestic) al Rîpei Crucii.



Nu știu dacă imaginea de mai jos e luată în acea tură (certamente însă în epocă!).
Cu un an și jumătate în urmă, Beldie suferise un accident pe flancul Acului din prim plan, fiind evacuat cu dificultate de însoțitorul său de atunci, Ion Manof.




În sezonul de vară, de notat că Tulea este primit în Clubul Alpin Român, în cadrul cruia participă deja la marcarea intrării spre Valea Seacă a Caraimanului...:


Urmează:




Posibil să fie vorba, mai sus, de clasica potecă turistică, prin Diana.
Apoi:






 
Pare să fie aici Fisura (de sus) Țapului, pe care cineva îmi permite un desen, cu un alpinist în rapel.








Din acest ultim parcurs pare să fi fost luată această imagine:



După încheierea drumului, pe coama din imediata apropiere (sud-estică) a Crucii Caraiman:

Urmează:




Nae Dimitriu realizase premiera Crestei Picătura cu doar două săptămîni în urmă.
Urmează:



Precizez încă o dată că imaginile nu au explicații, în albumul de origine. Un mod de orientare, asupra locului unde au fost luate, poate fi curgerea cronologică, pe care autorul lor s-a străduit a respecta, dar și aici pot exista scăpări de datare, după cum nu știi dacă, din senin, nu intervin cadre luate luate în altă situație.
Este din plin cazul acestui drum pe Acul Mare, unde identificarea îmi este și mai dificilă, întrucît nu am fost în traseu.

Lider, Nae Dimitriu. Secund el îl notează (în revista CAR) pe Costi Țico.
Și aici (anterior fiind cazul cel puțin al premierei în Creasta frumoasă, din Colțul Mălinului), își alătură tineri. Între ei, Tulea, Dan Popescu (alături de sora sa, Rodica), Niculae Baticu.
Imaginea pare luată în traseul propriu-zis, și nu pe Brîul Acelor.

Că veni vorba, Dimitriu notează drept premieră inclusiv porțiunea dintre Bîrul de Mijloc și al Acelor, deși pe acolo fuseseră frații Țițeica, la 1926 (de la ei și va fi aflat, de posibilitatea ocolirii talvegului Rîpei Mari, pe flancul de sub Acul Mare)




Tot Dimitriu.


Descrierea lui Dimitriu din Buletin fiind totuși (părerea mea!) destul de săracă în repere de abordare din brîul Acelor (ce să mai spunem de restul!), această punctare a drumului pe o fotografie este mai mult decît utilă... 
Jos se observă panglica Brîului Acelor.
Posibil ca imaginea să fie luată de pe Degetul Roșu, cu alt prilej


O așa-numită piramidă... Se folosea în epocă - de pildă Baticu, atunci cînd pleacă (scrie în Buletinul Alpin, nu în Amintiri...) de la platformă spre partea finală a Furcilor.
"Din acest punct reluăm mersul, tîrîndu-ne mai întîi pe platforma care se continuă orizontal în stînga fisurii. O părăsim în locul unde devine mai largă, angajîndu-ne direct pe perete. O piramidă formată din trei ne dă putinţa să depăşim o faţă înaltă de circa 5-6 m, care fiind lipsită de prize, necesită utilizarea a 4 pitoane." (repet, e vorba de Furci, 1935)
Iată și descrierea turei din Acul Mare:"În prima zi de toamnă a aceluiaş an, sub conducerea lui Nae Dimitriu, un grup format îndeosebi din tineri învăţăcei ai căţărăturii (C. Ţico, N. Baticu, fraţii Dan şi Rodica Popescu, Radu Sturdza, Sorin Tulea) a pornit să suie flancul nordic al Acului Mare.Aici, imediat deasupra Brîului Acelor, după 60-70 de metri parcurşi pe o faţă nu foarte sigură dar care evita cîteva surplombe, i-a întîmpinat o platformă îngustă, sub o streaşină. Delicatul punct a fost depăşit prin piramidă, urmat fiind de un pasaj înclinat, pentru surmontarea căruia au fost folosite trei pitoane. Terenul, ridicat la sute de metri deasupra Poienii Morarului, i-a silit să mai depăşească o streaşină, o fisură verticală şi o spinare îngustă de piatră, ieşindu-se în cele din urmă la extremitatea estică a muchiei Acului Mare."





Deasupra, Dan Popescu. Nu-mi dau seama dacă e sora lui (Rodica) alături, foarte posibil da.
Întîmplarea face ca Dan Popescu să fie peste un an (împreună cu Rodica) alături de Dimitriu în flancul nordic al Acului de Sus, iar în 1939 Dan să urce în premieră muchia de miazănoapte a Acului Crucii (cu Gigi Creangă) - a cărei linie se vede aici în planul secund, pentru ca în ultimul plan să se ridice Degetul Prelungit.


Nu știu de ce va fi fost necesar acest rapel - poate fi luată în calcul o înfundare a drumului ales.




Ca simplă observație, alpiniștii deceniului patru asigură cum vedeți, iar totodată nu au cască.
Să fie aici Costi Țico?




Jos, pobabil pe fețele de la capătul traseului, imediat sub coama Acului Mare.
Posibil să fie aici Radu Sturdza.
Oarecum neașteptat, Baticu nu apare nici în imaginile de aici,  nici din tura pe Creasta Mălinului.



Iată și versiunea oficială a turei, sub forma articolului ulterior, din Buletinul Alpin:




Al doilea material reprodus din revistă privește următoarea tură, a acestui post.






Odihnă, probabil la baza Colțului (nu-s de colea orele de urcuș din Bușteni!). În stînga Nae Dimitriu (fumător înrăit), în centru doctorul Vasile Steopoe. 


Vasile Steopoe, cu aparatul foto (imaginea Dintelui dintre Colți, din Buletin, îi aparține).
În spate, domnișoara Vigi Georgescu (probabil aceea condusă anterior de Niculae Baticu, la prima-i ascensiune colectivă condusă în CAR).
Nu realizez care dintre cei doi bărbați din spatele ei este Mircea Cassasovici, și care Leova Stolear.




Fisura (aferentă bazinului Mălinului) din a treia lungime a traseului.
Dimitriu urcase în zonă în noiembrie 1933, dar de sub fisură grupul său alesese să treacă în dreapta Crestei, pe flancul aferent Văii Seci.




Imagine a Crestei Mălinului,luată probabil din Strunga Gălbenelelor.


 Dimitriu, cu pulover tricotat și gros..
Espadrile, poate acele încălțări cu talpă de sfoară achiziționate din comerțul vremii.

Vedere spre Moraru și vîrful Omul. 



Mai jos. Vasile Steopoe.
El a colaborat foarte bine cu Dimitriu, dar suise cu cîteva săptămîni în urmă alături de rivalul acestuia din Club (Nicu Comănescu), pe Picătura și apoi Albișoara Strungii.

.

Odată atins vîrful Colțului Mălinului, s-a mers către Brîul mare al Coștilei. Aici, la traversarea pe lîngă Dintele dintre Colți.La ce-i servea batista în dreptul gurii, nu știu. Vreo glumă ca la 20 de ani, vorba unui șlagăr de peste multe decenii?
Pare să fie întinsă acolo o balustradă, locul fiind expus.




După depășirea Dintelui.



Apoi, trecerea prin lateralul Colțului de Sus.
Și aici pare a exista o balustradă.




Colțul Mălinului, văzut din Brîul Mare.


În același set de imagini, Sorin Tulea - nu știm dacă la urcuș ori la coborîș.





Leova Stolear, în imediata apropiere a Colțului Mălinului, cea aferentă Văii Seci a Coștilei.



Stolear  studia în acei ani la Grenoble, de unde adusese în acea vară în țară o coardă realmente de alpinism (ai noștri foloseau frînghii de căruțași).



În a doua lungime a Hornului Central, în punctul dificil aflat imediat deasupra regrupării.



Filînd apoi secundul.



Stolear, plecînd în a treia lungime
(Tulea pare unul dintre puțini componenți ai pleiadei lansate de Nae Dimitriu în 1934-35, care nu a fost tentat de premiere - spre deosebire de Baticu ori Dan Popescu)



Pare aici la ieșire din a treia lungime.


După ieșirea din Horn, la nivelul Brîului Mare.


Notație ulterioară în Buletinul Alpin:



 (uneori, datele din revistă diferă de precizările protagoniștilor)

Legat de Stolear, iată o imagine din Alpi, în drum spre Mont Blanc.

 

În epocă merge mult și cu folos pe munte Ion Trandafir...
(în plan îndepărtat al imagini de mai jos, Morarul)



 El este cel care le propune lui N. Baticu și lui Dan Popescu să urce peretele Gălbenelelor - lucru realizat la 20 octombrie 1935.
Cu o săptămînă înainte, cei trei, împreună cu Sorin Tulea, efectuează premiera Fisurii Gălbenelelor.


Din această ultimă tură imaginile lipsesc. În 1937 probabil, pe cînd este dus în traseul Furcilor, Tulea punctează pe o imagine luată de acolo linia urmată la premiera Fisura Gălbenelelor.





Nu știm din ce motiv Tulea va lipsi de la premiera Furcilor, motiv pentru care nu există imagini nici din acea tură de legendă...

Într-adevăr, N. Baticu scrie, în Amintiri...:(e vorba de accesul la viitorul traseu Furcile)„Urcînd, am ajuns pe un brîu de piatră destul de larg şi lung de 20—25 de metri. Mi-am aşteptat prietenii, care au venit tot nelegaţi în coardă. Dan mi-a adusceva de mîncare: un sandviş cu salam şi două mere. Cu forţe noi, am plecat la drum. Am mers pe brîul de piatră spre est, în cercetare, Am urcat pe un bolovan mare,unde Ion mi-a făcut o fotografie. Ce am văzut de acolo, nu prea se arăta a fi intrarea în traseu. Am coborît de pe bolovan pe brîul de piatră şi de acolo, mai în jos, vreo5-6 metri, pînă am dat de alt brîu, tot de piatră.”
Nu știu a fi supraviețuit peste ani așa imagine... Probabil se va fi pierdut, urmare a destinului tragic al lui I. Trandafir. În context, e posibil ca cele imagini pe munte ale decemvirului să-i aparțină acestuia (există oarecare diferență de stil foto), în colecția Tulea sosind pe calea unor copii date amicilor.
.
Pînă la deschiderea sezonului de vară 1936, aș mai nota informațiile privind un accident de schi (fără urmări tragice, spre deosebire de un altul în Făgăraș, în anii următori). Cu această ocazie Tulea pomenește de sinăianul Filică Pascu, la care autoritățile par să recurgă curent, în caz de evacuare din munte a răniților ori morților (îl amintește și Nae Dimitriu, în 1931).
El fiind, totodată, cele care bătea curent abruptul (cazul Hornurilor Văii Seci), la vremea cînd orășenii abia pătrundeau într-acolo.
Posibil ca F. Pascu să fie al doilea din dreapta (era și un bun schior, respectiv alergător în competițiile deceniului trei!).




Accidentul din Făgăraș (se pare) de care am pomenit.
De remarcat, între altele, țăranul localnic în opinci, chiar și la vreme de iarnă (un altul are agățați bocancii de raniță).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu