luni, 12 iunie 2017

MUNTE, respectiv Uman. Șerban Țițeica

Am adunat cîndva niște materiale net despre un pionier al alpinismului nostru, și anume Șerban Țițeica (1908-1985).
Le privesc aseară cu ceva mai mult atenție și descopăr acolo eternul uman (adică animalic), lesne depistabil și la inși din fruntea bucatelor.
E vorba de limbile spre posteriorul celui mai tare / situat mai bine în ierarhia socială.
.
Merită făcută precizarea că acele gesturi se produc în anii epocii comuniste (altminteri absolut comune și celei ce fuse în prealabil).
Astăzi gîdiliturile subalterne de acest fel îmi par a se fi redus, însă doar în mediul unde-i nevoie de maximă productivitate. Și unde aplecarea spre nevoile propriului dictator interior ar încurca lucrurile.
.
În restul Scenei, se cade lesne și acum în laude-la-greu (cu corolarul furie pe alții). Vezi de pildă materiale ale Academiei Române, dar și-n practica socială, de imn ridicat vreunui Brâncuși.






  

PS
Priveam aseară, într-o comună sud-bucureșteană, la numele (de Liviu Rebreanu, în acest caz) atribuit unei străzi. Și meditam la existența absolut separată de scriitorul ardelean, pe care o are. Ăla-i sus în cer, sau oricum dus, dar numele-i este moaște, plimbat prin cele mai neașteptate locuri din țară.
.
Presupunînd că aș popula în așa mod plăcuța de denumire de la capătul unei artere, în sătucul X... Cred c-aș avea ceva tristețe, ca de ins care nu se poate odihni în pace Dincolo... Bașca vanitatea că niște vii jonglează cum vor cu numele tău.
.
PS2
Nu țin a se da la coș întreaga activitate a unor așa cîntăreți.
(va urma, ba și-încă în două episoade!)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu