joi, 8 iunie 2017

/ MUNTE/ Valea Urzicii, partea superioara (I), 2014 - refăcut

În pregătirea acestei ture, mintea mi-a alunecat mult în ale imaginației, producîndu-se cu postul indicat aici.La o adică nu m-aș jena prea tare de elucubrațiile în chestiune, cîtă vreme Nestor Urechia scria - legat de zona Văii Cerbului - clasica poveste pentru copii, cu Zînele...
Nu am mai recitit demuuult volumașul Maestrului bucegist, așa că nu am idee unde-și plasa el domnițele, în partea de lîngă vila lui (calea rutieră de azi) ori de la poiana Coștilei în amonte...
În căutarea unui coleg pentru doritul drum prin Urzica superioară, am dat un anunț în context, pe Facebook.
Cred c-am nimerit pe ăl mai potrivit om, bușteneanul Ciprian Aldea („Măi, Cipi, da' să știi că nu prea arăți din Bușteni...”). Îmi fac mea culpa că oricine neverificat binișor înainte îmi putea crea probleme. Asta în condițiile unui traseu cu pasaje cam necunoscute...

Urma să ne vedem la 6,30 dimineața, în zona drumului Văii Cerbului unde am plasat eu cortul peste noapte.
Destul de umedă seara. Nu fu cazul de urs, chit că acesta a dat iama în tomberonul din acele locuri.
Nu a luminat Crucea Eroilor, și e de interesant cînd se aprinde...

Prin pădure, mă țin destul de greu după noul amic, însă din fericire el nu este vreun dromovorus, vreun ins care nu se simte dacă nu purjează din preaplinul energiei...

Vreme minunată, într-o zi de luni.



Lume destul de numeroasă, români și străini.
Ciprian, ca membru Salvamont Bușteni, mi-a vorbit pe drum o mulțime de lucruri interesante.


Vedere spre obîrșia Văii Cerbului:


Luăm spre bordeiul Priponului. Cîștigăm apoi altitudine, pe Valea Priponului. Urmez ocolurile clasice, cele două. Apoi valea se deschide.










Aveam în calcul și Brîul de Mijloc...



...dar roca fiind vizibil udă pe acolo, am preferat fratele de Sus.
Că veni vorba de B Mijloc, eu intru în el printr-o rampă puternic ascendentă. Căci nu am cercetat prea tare locul (altminteri, de la distanță, nu pare deloc amical), de pildă dacă un horn înclinat deasupra acelei rampe se poate ocoli prin dreapta, respectiv dacă ramura din poza alăturată duce fără probleme la restul brîului.Poate da, însă dacă nu am călcat pe acolo nu pot îndruma pe altul. Cel mult să exploreze.
Apar niște ramuri inferioare ale Brîului de Sus. Nu știu exact ce vor de la viață. Ele continuă în vecina vale a Caprelor, inclusiv cu zone ce par mai subțirele. Poate e doar iluzie optică.





 Apare cingătoarea străjuită de un mic perețel a Brîului de Sus.


„Vremea brîurilor a sosit”, repet eu zisa lui Nestor Urechia. 
Tot aici mi-aduc aminte de informația privind un brîu din Coștila propus de Butmăloi (care o aștepta într-o dimineață la Bușteni) Bucurei Dumbravă, acum o sută de ani. Radu Țițeica era de părere că nu putea fi vorba decît Brîul de Sus, întrucît scriitoarea purta fustă lungă și nu era de avansat astfel prin jpenenii unor brîuri din aval.E foarte posibil să fi fost într-adevăr vorba de BS, făcut la fix pentru a impresiona un client.Singura bătaie de cap mi-a rămas cum naiba a efectuat Bucura, în fustă, traversarea... călare a Acului Mare!Nici pe săritorile Mălinului ori prin cotloanele Gălbenelelor nu va fi fost floare la ureche pentru ea...
Vedere spre Ace, că tot veni discuția spre ele...


Ne pregătim de pătruns pe linia Brîului.
Pe aici, nu știu ce nas îmi bag eu prea mult în polenul rododenronilor, că astmul meu se supără - și să te ții tuse! Dar trece după vreo 10 minute.




Pe fața Priponului, gulerul de stîncă de deasupra Brîului, care desparte, oarecum neașteptat, de partea superioară a aceleiași Văi a Priponului. Constatam că mediocra vale are șansa a ieși mai la altitudine decît fioroasa Urzică!
Pe acel guler e o pîine de mîncat pentru cățărători, mai exact pentru cei interesați de locuri inedite.



Banalul Pripon (valea...) are pe malul său estic, deasupra Brîului Mare, o zonă accidentată binișor, aferentă unui fir al său ce nu știu să aibă un nume. Viforosul?
Două brîulețe intermediare par să brăzdeze acel versant (aflat sub fotograf, în imaginea de mai jos).


Într-un perete din preajma noastră, un firicel de apă străpunge roca, iar cum o face după străbaterea unei zone cu ceva mai mult fier, lasă urme pe acel flanc.
Apropo. Întîmplător am pus mîna pe o piatră ceva mai închisă la culoare, foarte fierbinte. Cred că va fi avut un element ori un amestec bun la înmagazinat căldura soarelui, un bel de baterie...


Avansînd pe brîu, ne apropiem de bazinul vecinei văi a Caprelor.





În bazinul Caprelor, privirea fuge inevitabil spre Colțul Crăpat.
Iar les connaisseurs cată spre prispa Brîului de Mijloc, de deasupra Foarfecii, cu știința că el se rupe imediat, pe fața Urzicii.



Traversăm prin pîlnia Văii Caprelor. Ochi în aval spre ramurile intermediare de brîu. Foarte simplu e posibil să nu fie...



Ajungem la marginea bazinului Urzicii.


Muchia Urzicii-Caprelor.

Din ture anterioare, chit că avînd loc la vîrste mai fragede, știu că poți accede (pe fața VU, mai exact a vîlcelului vestic al acesteia) două șei aflate imediat în aval. După aceea se ridică un colț și o mare ruptură de pantă...

(iată locurile văzute dinspre muchia surată a Urzicii)


Deasupra Brîului, în apropierea muchiei spre Capre. Se poate ieși pe niște fețe de aici, la platou (de fapt, acolo ne așteaptă pîlnia finală a Priponului)



Brîul, pe fața văii Urzicii - una din țintele zilei, chit că nu cele de frunte.



Ceva mai jos, ramura pe care am numită-o cîndva Brîul de Sus minus Unu. O vom parcurge azi, venind din direcție opusă, mai exact din muchia Urzica-Mălinului 

În aval, bazinul Urzicii capătă accente clare de... fioroșenie. Pe acolo ne vor duce pașii azi, cu mai mult sau mai puțin succes în ceea ce privește țintele turei.Prispa de la baza Colțului Brîului domină, cingătoarea cea Mare a Coștilei.


Mai jos, o schiță a zonei. Meditez c-ar trebui să îndrăznesc la realizarea unei schițe a westwandului Coștilei.





Firul vestic al Urzicii, nu chiar simplu, purtînd și el caracteristica locurilor, unde vîlcelele sfîrșesc într-un fel de cazan înclinat (observație inițială a lui Gh. Frim, 1933, Buletinul Alpin).
Cum spuneam însă mai sus, el are pe dreapta o față comodă, care scoate deasupra abruptului mai exact în pîlnia de obîrșie a domoalei văi a Priponului)


Brîul, în dreptul firului principal al Văii Urzicii. E un punct ceva mai expus, cam sub pata aceea roșie. Ciprian își ajută vîrstnicul (dar împătimitul!) coleg să-l treacă.



Firul Principal, deasupra brîului pe care ne aflăm.




În aval, ochiul meu fuge mai mereu spre Fereastra Urzicii, aflată deasupra Brîului de Mijloc.


Pe brîu, spre muchia Urzicii - Mălin (aceasta fiind vecin, spre est).







În urmă:



Ajungem în muchia ce desparte de Mălin.




O grotă, spre Mălin, cunoștință veche a lui Ordean.



Tot acolo, vedere spre avalul Mălinului. Putem recunoaște Colțul Gălbenele ori acela al Strungii.




Începem coborîul muchiei Urzica-Mălin, urmînd să o luăm în stînga pe Brîul de Sus minus Unu. Urma să vizităm pseudo-refugiul aflat nu departe, respectiv să ne abatem spre firul principal al Urzicii, pînă în Brîul de Mijloc.




Cam așa arată acea muchie (văzută din muchia Urzicii dinspre Capre)





Brîul Zero se îndepărtează ochilor noștri..



De pe muchie, luăm Brîul de Sus minus unu.


...Facem aici o abatere, în coborîș, la originalul refugiu.



(calitate redusă de siteul-gazdă...)
Obișnuința fiind a doua natură, cu timpul această construcție mi-a devenit amică. Ba accept și modul părintelui său de a vedea muntele.Am aflat în timp despre cine e vorba, un domn B..Observ însă că nu a mai modificat nimic, din 2009 - de cînd am dat de acest loc. Parcă un pet sau două - cu apă - s-au ivit, în micul spațiu acoperit.
În spate-vest cămăruței se află un fel de magazie din spate. Haios!Cabluri, scoabe, iar în altă parte vreo 12 drugi de fier beton. Conchidem că a vrut să ridice niscaiva serios, aici...Meditez și că a fost ceva muncă, să-i plimbi pînă aici, prin locuri nu chiar șosea asfaltată.Oarecum neașteptat, pentru unul care-l cunoaște pe inginer, Ciprian nu ține să viziteze maghernița.
Firul de sub refugiu.
(doar aparent fețele de iarbă din aval par continue și amabile...)



Pornim mai departe, pe minus Unu. 



Cingătoarea străbătută.



Către firul principal. Pînă la fața înierbată din ultimul plan se află două fire: Principalul, respectiv Vesticul.




(din aceleași locuri.
Acel flanc extrem vestic al Urzicii se asprește apoi, netolerînd nici măcar trecerea Brîului de Mijloc, care se întrerupe în dreptul său, ocolul uman apelînd la o evitare prin coborîș)



Chit că avem treabă cu Principalul, îl depășim pînă pe prispa de pe malul stîng al acestuia, să vedem și ce mai face vecinul, Vîlcelul de Vest/ Vestic.
Face bine.
Aici am o ezitare, dacă să nu urmez terenul știut al acestuia. Optez însă pentru Fratele cel Mare.
Istoricește, în acesta intrasem la un moment dat (1995) venind pe față. În jos, am apelat la doar două rapeluri, ultimul la ceea ce aș numi săritoarea lui Titi Ionescu (chit că nu el, ci membri CAR au suit-o primii, cu cinci ani înainte, adică 1933). 
Pe muchia dintre cei doi frați, pregătim cele necesare coborîrii.




Aici e amontele Principalului.Nu e chiar joacă, chit că dedesubt lucrurile se vor dovedi și mai de neam-prost.



Un unghi care individualizează original Fereastra, de obicei cu perete la picioare.
Mi-e tare dragă, dumneaei... 



Bon. Ne pregătim de rapeluri.
M-am jenat un pic a nu avea forța să sui pe aici, dar mi-am acordat înțelegere. Eventual, aș putea promite să revin în suiș într-o viață viitoare.



Depășim iute un prin obstacol. Apoi, locul se deschide. 



E locul unde din dreapta vine Minus Doi - descoperind cu plăcere că există o legătură cu Principalul. Este drept că de îndepărtat din Principal o poți face ușurel, mai ales că e în urcuș, în vreme ce sensul opus reclamă multă grijă, fiind grohotiș nesigur pe acolo și expus.


Deja miros o problemă, în sensul că pînă la următoarea săritoare (din Principal) e o zonă de grohotiș destul de înclinat, în vreme ce locul nu pare a favoriza fisurile de pitoane.
Ciprian se duce să dea un ochi. Nu-i prea place ce vede.
Opinia inițială - din talveg - a fost că obstacolul următor e mai lung decît coarda din dotare, de 2 ori 25. Mă uit și eu. După distanța regulamentară, e ceva gen platformă, de unde teoretic se poate bate piton, pentru un al doilea vîj. Colegul observă însă, de pe unde iese în lateral, că a doua treaptă verticală sfîrșește la o banchiză de zăpadă, ce n-ar fi tare ușor de depășit.
După o vreme devine el optimist, iar eu pe dos. Subsemnatul fiind grijat nu doar de un urcat în brațe/prusice în caz de neputință a continuării, dar și de faptul că la nivelul nostru nu plouă cu cîrnații (Caragiale, școlarul Otopeanu, cometa lui Biala) locurilor de bătut pitoane. 
 În paralel, iese în lateral, într-o zonă expusă ce nu încîntă vederii mele.
 

Apoi trece spre copăița vecină (care se rupe vertiginos deasupra micului canion de dedesubt), tot să dea ochi, după care suie spre mine (și Minus-ul Doi unde mă aflu.


Pînă la urmă, decidem să abandonăm întreprinderea. Mă simt, pardon, nașpa, că invit omul la o tură ce dă chix...
Din locul unde cercetase cu privirea săritoarea (apropo, pereții din destul de înguști acolo, vreo cel mult trei metri),Ciprian poate ieși la dreapta, într-un brîu, I-aș spune Minus trei
Coborîșul meu pînă la Cip nu e comod pe direct, așa că aleg o variantă ocolitoare, imediat pe malul opus al Copăii de acolo.
Mă simt foarte neplăcut (fi-mi-ar sensibilitatea a cuiva!), asta și pentru că acum e ceva de urcat, pentru a ajunge în planificatul Zet prin B Mijloc, mai exact venind de la est, din muchia Mălin-Țap-Urzică.

Vedere asupra firului principal VU. 


Tot de acolo, vedere spre fețele cu vegetație din lateralul Vîlcelului de vest, pe care cobori o vreme frumos, apoi devin problematice. Nici urcușul nu mai e posibil la un moment dat, dacă ții la pielea proprie, din avalul firului.
Sus de tot e brîul pe unde am venit, din Capre.




Poate mă repet, dar Minus doi nu continuă la vest de Principal.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu