joi, 8 iunie 2017

/ MUNTE/ Valea Urzicii - partea superioara, 2014 (II) refăcut

Continuare, de aici.

Ronțăim ceva.

Aici, subsemnatul pe mult ochi spre legătura directă cu Brîul de Mijloc, cea pășită în iunie 1990, dar care azi, după un sfert de veac, îmi dă fiori mari, la ideea c-ar fi să avansăm idem...

Apoi continuăm brîul minus Trei, pînă în șaua ce leagă Colțul Ferestrei, de trupul muntelui.
Plin acolo de flori de colți.





Țancul respectiv nu este cel adăpostind  gaura, ci unul imediat mai sus, pe aceeași muchie. Este avanpostul cel mai avansat, de unde poți ajunge prin coborîș nepretențios din Brîul de Sus.La vest, acesta are cea mai mare aparte a bazinului Urzicii superioare, din care face altminteri parte și ce i-i la est: e acolo copaia ce ia naștere nu mult mai sus, cu două fire ce se unesc la jumătatea distanței dintre brîul de Mijloc și cel Mare.Un fir pleacă de sub șeuța de care pomenesc în post, un altul vine de sub frumoasa prispă ce separă de valea Țapului, respectiv de Mălin.
Îl rog să se uite pe Ciprian pe hornul ce scapă în partea opusă nouă - sperînd în minunea ca un rapel onorabil să ne ducă în Brîul de Mijloc, scutindu-ne de ocol prin Creasta Mălin-Urzică, cît și de o spălătură nițel incomodă de pe parcurs.
Amicul spune că e vertiginos rău și pare să ducă la o mare ruptură.
Mai apoi voi privi de dedesubt locul, descoperind că năstrușnicia e destul de lungă, fie și pînă la brîu Mj, cu o surplombă mitocănească pe parcurs.
Nu mai spun că locurile de cui nu se prea văd, în șa.
Îmi amintesc a mai fi călcat o dată aici, la un camping din 2008 (pe BS plus Unu). Cel cu ninsoare în 20 iulie... 
Șaua Colțului Ferestrei / a florilor de colți...


Nu prea ne mai arde de poze...
Abia în muchia Mălinului trag acest cadru spre Brîul de Mijloc (jos de tot, Brîul Mare).



B Mj are o ruptură în preajma crestei Urzica-Țapului-Mălin (sic), unde omul normal apelează un braț superior - care sfîrșește și el prost, spre vest, nu înainte de a lega fericit zonele.


În BMj, la care am coborît (din motivele deja pomenite), ne apropiem de o porțiune stîncoasă.


Cîndva, mai exact la 2009 și singur, nu am avut curaj să-l trec, pe acest sens, Așa mi s-a părut mie, iar manualele spun că nu e rău să-ți asculți instinctul.
Apoi, în sens invers și cu Adi Costache, locul a fost ok (îl mai parcursesem, dar în cealaltă viață,adică pînă în 40 de ani). Și azi s-a putut merge bine, fără griji excesive.
Pe acolo: 





Mărturisesc a fi avut în generos (și iresponsabil) plan și o coborîre pe Hornul Strungii, acela urît și pornind de la șaua Colțului cel cu flori de colț . Văzusem că el conduce la o padină suspendată, nu mult deasupra panglicii Brîului Mare. Caracteristici, padina, care se prelungește nițel printr-un brîu spre dreapta/est, dar și în sens opus, chit că neverificat... Din padină pleacă, fie și spunînd doar statistic, un fel de fisură cu destule zone înierbate, pînă în șaua unde BMJ iese la obîrșia Văii Țapului.

Dar, azi, deja nu mai era vreme de așa ceva, bașca lipsa dispoziției. Așa că privesc încîntat spre firul-frate...

Trecem linia muchiei Colțului, spre bazinul Principalului. De fapt, e al copăii estice din acea largă pîlnie...



  

Spre amontele Urzichii...




Subsemnatul într-un loc ce îi (și el!) foarte drag, imediat cum treci muchia Colțului Ferestrei spre Principal.
Amorul meu înflăcărat pentru aste locuri nu le-am împiedicat să-mi oprească doritul meu acces, spre Principal...



Continuarea envizajată a drumului pleacă din marginea zonei verzi, vizibilă în poza de mai jos.



Nu știu alții cum sînt, dar și aici mă pălește a descoperi vreun loc pe munte altfel decît îmi aminteam.
Asta se petrece de cele mai multe ori în sens rău, adică locurile se înfățișează mult mai dificile dacă nu de tăiat chef a le parcurge.
Z-ul cu pricina fiind totuși înclinat, plănuiam a-l parcurge în rapel.
Purcedem la acela, dar la capătul său terenul continua să fugă vertiginos, ba și dînd impresia că pînă la dracul în praznic nu-și domolește scăpatul.


Asta e. Căutăm însă loc de piton, pentru a doua coborîre. Oha! Iar Ciprian nu gustă propunerea mea de-a folosi un bolovan (admit, dovedit finalmente nesigur).de pe-acolo.
Ce-i drept, am pus drept esențial să nu ne acidentăm. Îmi vine pe limbă un gînd mai vechi al meu - pe care i-l voi spune abia reajunși la belvederea de sub streașină (în dreptul muchiei Colțului Ferestrei): ”Nu mi-ar conveni ca omul care rîdea, vorbea, viețuia în urmă cu trei minute, să nu mai facă brusc toate astea...”E de acord cu mine.
Iată poza locurilor, a ceea ce numesc eu Zet, cu vedere din față și un pic în jos (în tura solo din 2012, venit pe Vestic)...



Așa că revenim la Locul frumos (cel de-mi place mie, pozat ceva mai sus), ale cărui antecedente nu mă împiedică s-am o coadă între picioare. E a doua oară cînd drumul propus  de organizator nu ține...
Apoi mergem spre obîrșia Țapului, pe unde am plan a coborî la Brîul Mare, iar pe acesta - spre vest - către Bușteni 




Din șaua cu colț frumos aflată între bazine Urzicii și Țap traversăm un pic spre Mălin (dar fără să pășim propriu-zis în bazinul ei), apoi coborîm născîndul Țap.
Nu-l fericim mult timp cu prezența, căci am socoteală a evita înclinația zonei stîncoase din aval a acestuia printr-un scoc vecin, pe care un rapel scoate cam exact pe muchia Țap-Mălin.



Cam din locul unde cotim spre acel scoc, privind spre Brîul Mare.


Ciprian, la jnepenii după care se dă coarda. Rapelul conduce într-un horn nu chiar simplu.


În imagine, Colțul Brîului, apoi cel al mălinului, respectiv surate ce străjuiesc Țapul în aval.


Pe brîul Mare, în bazinul Urzicii.


Mai jos, săritoarea Urzicii aflată imediat deasupra Brîului Mare.




Timpul a trecut, așa că nu mai prind ultimul tren al zilei spre București.
Plănuiam barim de-o campare la mediu de cîmpie (adică al Ploieștiu-ului), dar am probleme cu un naș excesiv de tipicar. Așa că ajung în ierburile umede din preajma haltei Poiana Țapului.





(completare, poate interesantă)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu