vineri, 9 iunie 2017

REFACUT / MUNTE, PSIHOLOGIE / Zic și eu, ăla mic din fundu' clasei... (initial, la 30 iunie 2013)

(refăcut, pentru că din precedentul așa post au dispărut - poate vina mea... - fotografiile)

Apropo de reacția pe care am avut-o la recentul material despre Walter Kargel al celor de la "România Pitorească" (e vorba de autori - unul a scris, altul a găzduit - plus Camelia Manea care l-a promovat).
Încep să mă împac nițel cu ideea că cineva nu are nevoie, confecționînd un portret al unui seamăn, de o oglindă fidelă a respectivului. 

Apoi.
Hai să mă uit nițel la fapte.
Din ce văd, oamenii aceia de la "România Pitorească" simt nevoia, periodic, să ia pe cineva, să-l pună în mijlocul mediului lor, cam ca pionierii în jurul focului de tabără ori mai degrabă ca indienii al totemului, și să îi facă ceva aceluia.
Pe vremuri l-au avut pe Cristea, Apoi pe Baticu, pe ultimul fie și cu ceva restricții. Acum văd că le-a cășunat pe Kargel. Fă-i carte, iar acum fă-i - vorba lor - cel mai frumos articol despre un alpinist român.

Oamenii ăștia au nevoie de un cineva pentru acea funcție, așa că din cînd aduc un exemplar, în jurul căruia încep să se producă.
Spectacolul constă în a-l vorbi de bine, luminos, fără pată.

Oare la ce le folosește chestia asta?

Nu l-am frecventat prea mult pe C.G. Jung, din mai multe motive (chit că din poză îmi pare simpatic). Dar sentimentul îmi este că oamenii ăștia, clădind - totuși din tină, din nimic........
Cred că încep să mă lămuresc.

Creștinismul se cam uită urît la ideea de chip cioplit, iar totodată tipii de la RP se declară creștini din cap în picioare. Cred totuși că ultimii își creează un ceva, frumos, nemaipomenit, DE LA CARE, inconștient, VOR TRATAMENT SUPRAUMAN.

În același timp, vorbtul ăla aproape numai de bine (fie și al unor oameni, al unor lucruri totuși atent alese) ține de credința sădită cîndva, că dacă ești copil cuminte - spui sărut mîna la vrîstnici, nu murdărești rochița, vorba lui Hagi Tudose etc. - o să ai parte de toate bunele din lume.
Bineînțeles că atitudinea este totuși nenaturală, căci refulează cel puțin pe moment inerenta agresivitate umană. Care iese și ea apoi cum poate...


Mă întrebai ce naiba o să mă fac cînd s-o pune careva mai destupat pe gesturile, pe erorile, pe actele mele ratate.
Păi, categoric am cacarisit-o!


Pînă una-alta, ca să vă domolesc furia (între altele legat de o aroganță pînă la ceriu, pe care mi-o recunosc!), vă ofer în avanpremieră o poză cu eroii traseului Trei Surplombe, de hăt-demult...
Ce chestie! Sînt obsedat de acei ani interbelici, ceea ce nu e tocmai deștept. În același timp, mă gîndesc că vîrfurile alpine de azi sînt demne de toată stima, însă e foarte posibil să nu aibă foarte multe file în istoria de mîine, despre cinci decenii ori peste un veac.
O să-mi spuneți că vă doare în cot de viitorime, dar asta e senzația ce ne flutură la tinerețe. Mai încolo, una la mînă că dispare drogul juneții, motiv pentru care căutăm un substitut... Plus că ne prindem de trecerea timpului, ne faptul că sîntem trecători - și să te ții alte dări din colț în colț...

Iar în context... Și apropo de drogul tinereții.
Destulă vreme aveam senzația că maturii cei destupați și deschiși noului vor rămîne așa și spre coada vieții. Nu știu cum se face însă că, pardon!, coborînd din deal în vale, începem să tragem un picior. pe de o parte devenim brusc conservatori, naționaliști și altele asemenea. Apoi, apar probleme de gîndire, de exprimare...
Excepții, dacă știu? Aici îmi fuge mintea iute la Gelu Arghiriade, un turist oarecare. La Neagu Djuvara nu-mi fuge, pentru că nu știe să se oprească, ceea ce îi crează probleme cu controlul afirmațiilor - mă refer la idee năstrușnice și, totuși, dezagreabile...
Și Dorin Tudoran îmi se pare că șade binișor, chit că cei parcă 67 de ani ai lui nu-s foarte-foarte mulți...
  
[...]

  
Gicu Nicolescu, din Cîmpina.
Să vă fac o mărturisire. Citind nițel mai cu atenție Jurnal Tulea, dau acolo - adăugat la numele lui GN - de vorba Greenhorn.
Ticălosul din mine (iată ce naționalist de joasă speță mă trădez!) a crezut că e vorba de numele anterior al unui evreu. Nu am sesizat că-s doi de e. Și, deci, că tărășenia ține de engleză.
Așa că m-am pus pe amuzat pe seama lui nea Baticu, că uite ce discursuri... avea el, dar în practică pactiza cu ovreii.
Nu a fost de ajuns. În crucea nopții trimit un sms unui amic, despre descoperire.

Respectivul, a doua zi, în fața entuziasmului meu neepuizat, cere amănunte. La auzul formulei incriminate de mine, i se aprinde scurt lampa asupra realității și mă destupă c-aiasta e o formulă din Karl May, cel cu Winetou and compania. Și că înseamnă ceva a la începător, ucenic în o îndeletnicire.
M-oi fi dezumflat, deși mai bine așa decît stăruind în eroare.

Tulea de altfel repetă expresia, de data asta articulat: Greenhornu'.
E foarte posibil ca el să fi confecționat porecla, căci pe Baticu și pe Cristea nu-i văd preocupați de Old Shatterhand și celelalte.

Pagină din Jurnal ture, al lui Sorin Tulea (actualmente în proprietatea lui Andrei Done)



Venind vorba de Nicolescu, bănuiam că nu e foarte vechi pe munte, dar - avînd în vedere că se cățăra brici cu Baticu - nu l-am simțit drept începător, novice... Totodată, decenii i-am alăturat numelui poza aceea de pictor sigur pe el din poza la ieșire din Trei surplombe (volumul din 1981). 


Iar acum descopăr un tip - pardon - cu de toate.




Apropo de chifle.
Deși, numai cine nu muncește... ori, dacă te ferești să nu greșești deloc în desțelenirile de un fel sau altul, nu o să mai desțelenești curînd - de teroare - nimic.
Făcusem pe blog niște aprecieri savante că ce dulce era doamna Tulea cîndva și uite ce ajunse după 30-40 de ani. 
Iar acum descopăr că Sorin era în 1946 proaspăt divorțaaaaaat...
Ce e drept, doamna care îl însoțește spre apusul vieții aduce nițel cu duduia cea sigură pe ea din deceniul patru... În plus, nu mulți bărbați păstrează chipurile (vorba ardeleanului) femeilor iubite, dar de care s-au despărțit. Și nu păstrează din cauza durerii cauzate de divorț, dar și de teama palmei nevestei din prezent.
  



Teoretic, aici eu mă aflu intrător cu bocanci... Dar, dacă mă gîndesc, bîrfele între montaniarzi, între oameni în general sînt mai dure decît zisele-mi .
În context, probabil în viitorime („Ai vrea tu!”) mă vor toca și alții pe mine.
Asta e. 
  Remarc interesul bărbatului de 31 de ani pentru copilărisme, a la "am făcut baie în lacuri", "Am rîs mult", Greenhorn, pentru a cita doar dintr-o filă de jurnal. Asemenea înclinație avusese Sorin Tulea și nu-l va părăsi nici după închisoare: în prima tură din 1964, notează: "Am cules flori! Timp amestecat și cu ploaie"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu