joi, 20 iulie 2017

Munte, și de prin jurul lui...

Cu precizare din start că nu ne alegem genul de minte (și de ființă...) pe care să-l posedăm.
Citeam pe undeva că tipii iute gînditorii au, raportat la negînditori, porții suplimentare de plăcut, cît și de neplăcut. Pot pune la inimă (negativ, se înțelege) mai mult decît alții, dar și se pot bucura de fleacuri...
.
Spun asta apropo de faptul că mi se pare a fi identificat locul unde a ființat, la 1916, pe vîrful Coștilei (Bucegi, 2489 m), bateria de artilerie românească, ce bătea spre inamicii venind dinspre Brașov.
Mi-am zis asta văzînd o adîncitură (ivită din mînă de om), în buza abruptului. 


Mi-aș privi cel dintîi cu rezervă așa afirmație (putea fi mai degrabă în zona releului, aflat mai pe vîrful muntelui cu pricina), dar am sesizat direcția acelui tranșeu - și anume exact spre muntele din preajmă, pe care știu că adversarii avea amplasate tunurile. E vorba de Postăvarul (luînd naștere apoi toponimicul Kanonen Weg, drumul Tunurilor).
.
Mare lucru n-a făcut bateria noastră în cauză (comandată de căpitanul Nicolae Caranfil, ulterior șef de regie în cadrul municipalității bucureștene, iar azi dînd numele unui bulevard). Cert este că schimbul de proiectile a furnizat - din partea dușmanului (și pînă la reglarea tirului) - resturile care mai întîmpină montaniardul în Moraru, Coștila și ori Caraiman.
.
Ca pierdut de vreme pe-acolo, pentru aceiași mult gînditori (fug și dînșii cum pot, de realitate...) poate fi stabilită și succesiunea de etape, a trecerii omului pe-acolo.
Întîi cunoscută fiind a bucegiștilor care își căutau de joacă pe Maidan, înainte de WWI (apud Nestor Urechia). Veni amintita confruntare militară, în urma căreia locurile au devenit, fie și doar pentru doi ani, parte a Imperiului Austro-ungar.
La următoarea conflagrație mondială locul nu a mai prezentat importanță strategică, dar pare să fi apărut aici un releu de comunicații, realizat cu specialiști germani. În locul său va fi ridicat apoi (cam 1962) actualul și impozantul Releu Coștila.
PS
Astăzi este grafiat Caramfil, cu 'm', dar eu unul n-am întîlnit această formă în publicațiile interbelice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu