joi, 24 august 2017

Despre munte. Și patimi către Acela (adică Muntele)

Scrie subsemnatul de toate tîmpeniile posibile, dar parte a inimii îi e tot tot pe coclaurii montani (aceia pe unde-ajung tot mai rar, din motive de etate și de venituri).
De pildă, mi-e dor ca de (pardon!) tata de Hornurile Văii Seci a Caraimanului, din Bucegi.

Mai exact de statul la nivelul Crucii lui Rafail, de unde să umblu (păstrînd proporții fizice și temporale) precum Ion Trandafir în Furcile Gălbenelelor, altădată: cînd pe-o parte, cînd pe alta - a Tăieturii alpine de pe acolo...
















E interesant că, la vreme de tinerețe, esențială era deplasarea. Mai exact trecerea dezinvoltă peste acel teren (cu o plăcere greu de re-adus chiar în simțuri clare, ce să mai spun a trece pe hîrtie....)

Cu timpul, a venit plăcerea (cealaltă dispărînd ușurel) de-a sta într-un loc și de-a privi în jur. De a gusta locurile alpine cu pricina.
.
Odată cu trecerea anilor, ultima tendință a sporit, cu nuanța că, totuși, distanța pînă la locuri domoale te împinge și să vrei a pleca naibii, din acea văgăună.
(ăștia sîntem... În București visăm Seaca, iar acolo dorim a răzbi cît mai iute pînă la berea de seară)
.

Anul trecut, la tură prăpăstioasă (prin Valea Spălăturii) cu fratele Mugur I., nu fu vreme de poezit, în copăița de care vă vorbeam.

De care-am avut însă parte la 2014, într-o tură solitară (coborînd tot în Brîul Portiței). Și cînd am căscat îndelung ochii în jur.
.
...Oare cum o bătea, la astă oră 15, soarele pe-acolo?
Posibil să nu mai bată, căci ne depărtarăm de solstițiu. estival.
Totodată, orașul Bușteni, de la poale Abrupt, zumzăie tot ca altădată?

În fine.

Cît privește patimile pentru așa locuri, simt că se aplică aici regula drăgostirii. Adică să nu-ți împarți acel rezervor spre mai multe. E precum raza laserului, chit că și aici cei mult strică. În sensul să-ți aduci (fie și la figurat) un pietroi din săritoarea X și să dormi cu el în pat...

Întru așa amor, pe o distinsă amică din partea estică a țării ce-am mai simțit-o chitită pe muntele adorat (parafrazînd pe F. Karamazov, un hedonist montan miroase iute un altul...).




Or exista și păcate mai mari, sub soare.

PS
Cum pomeneam, nedînd de curînd pe-acolo, pozele din Hornuri sînt mai vechi (2014).
Sper la anul să trag unele mai noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu