miercuri, 30 august 2017

Noi, și acolo

MUNTE.
Și poza fiind a lui Sergiu S. (și privitoare spre versantul nordic al Coștilei, din Bucegi)


E de consultat un psihanalist bun, pentru a descoperi (de parcă asta ar servi la ceva...) de ce ne-aruncă-n teribilă patimă acele steiuri - de felul lor însoțite și de Thanatos, pentru ăi carele calcă nițel pe-alături...

*

Fără îndoială amorul pentru așa locuri își are particularitățile sale... De pildă, te apucă poezia legat de dînsul doar cînd ai ajuns de ceva zile acasă, la oraș.
Anterior, pe trupul cel mult lăudat al muntelui, îți tremurase ceva fundul, bașca se plimbase prin minte întrebarea „Ce naiba caut eu pe aici??”

PS
Am sentimentul. că acea patimă, din motive ce se pot explora, preia a la jiu-jitsu din două caracteristici ale întîlnirii noastre cu acele coclauri.
Moartea, respectiv infinitul.

O să ziceți că bat cîmpii, dar de unde oare hîc-ul teribil din piept, decît preluîndu-le (controlat, căci nu ajungem a le da ortul) din amploare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu