vineri, 11 august 2017

Purice viu. Napoleon mort

M-am nimerit în fața televizorului, la o emisiune Memorialul Durerii.
Foarte posibil, nu una nouă.
Și unde se vorbea despre anticomuniștii deceniului șase (cel din secolul XX), mai exact aceia din munții Făgărașului.
.
Chit că-mi dau cu părerea urgent, și despre multe, n-am dat atenție pînă acum subiectului (minus iconoclastia că ceva nu-i cușer, cu Muzeul Rezistenței șcl de la Sighet).
.
Mai apoi (și pentru că Ion Gavrilă Ogoranu mi s-a părut - măcar la bătrînețea-i - un tip simpatic) am dat un search leneș, pe subiect.
Pe-acel drum, am ajuns a urmări la un moment dat pelicula „Portretul luptătorului la tinerețe” (haios foc să-l vezi acolo pe actorul Constantin Diță, adică Giani din Las Fierbinți).
.
Comit aici încă un sacrilegiu.
Dar nu pot pentru ca să-mi ascund părerea...
Vă mărturisesc a fi descoperit mult subiectivism în rîndurile despre belelele acelor rezistenți, respectiv despre dumnealor ca oameni.
(subiectul, despre acea subiectivitate, se poate extinde la greu...).
Mai apoi, că tot căpătasem apetit întru acea perioadă istorică, îmi veni să aflu și eu cîte una-alta, despre o altă (micro)zonă istorică, și anume despre „Rugul Aprins”.
Mișcare din același deceniu șase, care a dus la întemnițarea - de către comuniști - mai multor animatori ai ei..
Din ce auzisem, reținusem a fi fost o acțiune de bun simț, la care niște oameni la locul lor au luat-o crunt peste ceafă...
.
Lecturez însă mai în amănunt despre tărășenie, descoperind (și aici) subiectivitate cu carul.
.
Unghiul părtinitor cu pricina se află, firește, nuanțat, în sensul că unii dau mai mult cu cădelnița, decît alții.
Citesc de pildă (în filele unui tînăr istoric, pe care-l găsesc demn de multă stimă, dl George Enache) despre liderul „Rugului...”, și anume Daniil Sandu Tudor.
Și în care observ un omenesc dintre cele clasice, inclusiv cu fuduliile (asupra realității înconjurătoare) pe stil Nicolae Steinhardt.
Cum zicem și mai sus, subiectul e (mult) de extins.
.
PS
.
La ultima chestiune.
Faptul că alții văd în Steinhardt diverse minunății nu mă împiedică a tăcea/refula chiar ce am observat eu la respectivul (și despre care am mai scris în timp).
.
În paralel, mă trec liniștit în categoria Napoleon mort, în sensul că observațiile-mi vor fi în veci acceptate, preferat fiind puricele viu, al ziselor care se potrivesc ființei umane.
Mai exact, cele care-i fac plăcere acesteia. Și care, inevitabil, se bazează pe des ocol al realității, care cuprinde minciunică/părtinire favorabilă, și-n general drog pentru a suporta realitatea.
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu