miercuri, 9 august 2017

STIL al narațiunii. Poate util de zis...

Narațiunea fiind a subsemnatului (și în diverse locuri ale netului, care-l găzduiră).

Făceam trimitere în penultimul post la un material (vorbind între alții despre chirurgul Ion Juvara).
Poate n-am  observat eu suficient de bine, dar observ că multă lume își menține îndrăzneala (am în vedere pe cei care-o posedă...) scriselor, odată cu trecerea anilor.

Or, mă observ că nu aș mai avea curajul unor băgări (precum acolo) în diverse cotloane ale realității. Mai exact, să vorbesc despre vreo tînără femeie ori alta.


În același timp.

Recentul clinci cu diverși de pe siteul Carpati.org mi-a scos în minte o dorință, despre care sîntem conștienți mai rar... Și anume ca lumea să ne ia în serios (ori foarte în serios) scrisele.
Mărturisirea-mi de aici de una de care omul se ferește, dar, dacă tot a ieșit la lumina conștientului...

Altminteri, nu m-aș jena prea tare de așa înclinație, spre dobîndit faimă. La o adică, ni-i în ADN, din motive ale speciei care pot fi explorate.
Tot ea, specia, în combinație cu morala societății, declară așa dorință (de reflectoare, aplauze și alte alea) drept lucru foarte urît - atît de urît,  încît nici nu vîntură motivele acelei interdicții, doar se face mișto de ea)

Destui nu au bafta de-a le fi apreciate scrisele (cu atît mai puțin la înălțimea nevoilor interioare). Este și ceea ce am constatat, privindu-mi materialele de pe acel site.
Mica și greu avuabila problemă de pe aici este că te paște inclusiv ideea de a-i socoti pe-aceia nedemni de producțiile tale. Pornind de aici, îți poți șterge operele de pe acolo - cum a procedat  imperfectul domn ce scrie aici.

Ceva similar, dar și pe fond vîrstă, s-a petrecut în momentul în care nu am mai țiut să popularizez acest al doilea blog. Și, legat de care, mi-am zic că acela de-o fi interesat de așa ceva (să presupunem...) le va găsi.


Adaug și o altă
greu avuabilă.

În unele din ultimele mele scrieri, mi-am descoperit tendința adîncă de-a trata pe un oarecare drept tatăl ideal care mi-ar pica bine. Tatăl meu fiind dus de ceva decenii, iar eu unul aflîndu-mă oricum la senectute (fie și aceea debutantă).

PS
O să mă trageți de mînă acum, la final post, că tare-am făcut pași înapoi (cum mă lăudam inițial, aici) în ale îndrăznelii ideilor...
Am renunțat la dracul, pentru a mă înfrăți cu... tat-su.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu