marți, 19 septembrie 2017

2 septembrie [1979].


Nu știu dacă îmi va dispărea curînd pornirea de a asocia ziua de 2 septembrie primului meu drum pe Valea Seacă a Caraimanului, din Bucegi.
Trec decenii, iar subsemnatul leagă automat - în minte - a doua zi a toamnei cu acea tură.

Plăcerile inimii...
Mai exact plăcutele ei, căci dumneaei își are criterii speciale de socotit cele din jur.

Ajung iar la vorbele altora.
Prima ar fi că iubim cu atît mai tare, cu cît acel 'obiect' se află mai străin, mai .. neclar de noi (înțeleg că natura e dornică de contraste...).

Drumul. de care pomeneam nu a lăsat poze (doar o descriere, în care eu de atunci parcă nu este eu-ul de azi), iar amintirile sînt destul de vagi. Dar poate tocmai aceste caracteristici au cuibărit momentul în inimă.

Apropo de așa fenomen, un cap încoronat englez pierde la un moment dat cetatea Calais. Și, pe cînd urma să-și dea ultima suflare, avea să spună: „Dacă îmi veți desface inima, veți găsi acolo scris Calais”.

Întrucîtva asemănător (dar fără pretenția licenței lirice de mai sus), cred că dacă îmi ceri grăbit a spune două momente de maximă-inimă din viața-mi, aș trece suișul de care-am pomenit, plus îndrăgostitul adolescentin, de o domnișoară oarecare.


PS
Poza pe care o alătur nu este din Seacă. Dar posedă un vag ce-o califică pentru ilustrat ăst post.

Doamna nu s-a trezit încă, iar eu vîntur la greu degete peste tastatură (în paralel, purceaua profesională continuă a-mi sta răposată în coteț...)

PS2
Îmi rămîne mintea la domnișoara de altădată.
Mama avea o vorbă, fie și religioasă: „Doamne, mare ți-e puterea!”...
Fiul ei vîntură una mai seacă: „Inima își are rațiuni de funcționare, ce rămîn necunoscute Rațiunii”

Mă uit la niște imagini vechi și descopăr cum inima se pornește scurt a face bum-bum, la vederea persoanei de acolo.
Altminteri, nu se poate spune că m-am rablagit, că nu mai am plăcere de agățat decît alea de hăt-demult.

Dar inima-și are rațiunile de care vorbeam...
Pas de li te opune!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu