marți, 19 septembrie 2017

Ochi, spre munte...

Nu-mi dau seama dacă un traseu (frumos) contează prin ce oferă la momentul străbaterii lui, ori prin ce rămîne în suflet - în cheie nepoetică zis! - zilele, săptămînile următoare...

Înclin pentru a doua variantă, barim în ce mă privește.

Pînă la urmă, ce-a fost în suflet atunci a plecat de mult. Acum în interior ni se află resturi mai mari ori mai mici, amestecate cu ce-o mai fi în acel tărîm necunoscut deseori pînă și nouă (e vorba de suflet, cel real, nu poetic).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu