vineri, 27 octombrie 2017

Tură începător, demult...



Acum cîteva zile, Corina S. a postat un filmuleț, luat cam din dreptul stației meteo de la Omul. Vreme de iarnă, ceva zăpadă și mai ales frig (simțeai asta dincolo de cadre).
Brusc, m-am adus aminte a fi fost o atmosferă similară, la întîia-mi tură huvernală, pe munte.

Sînt ceva ani de-atunci.
În august izbutisem o tură frumoasă, pe care-am zis s-o reeditez în ianuarie.

Nu, nu știam că iarna nu-i ca vara.
În același timp, mă aflam singurel – amicii de la întîiul drum (trei cu totul altminteri) avînd alte treburi. Altminteri și ei se aflaseă tămîie, iar ulterior nu știu să fi făcut vreo pasiune pentru mersul în natură.

Sună urît, dar mă aflam îmbrăcat ca la oraș. Ba îmi lipsea pînă și banala căciulă ce ajunge peste urechi (așa că voi trage fularul, peste acea zonă).
.
Urcat cu telecabina din Sinaia (cea de la Babele era doar în construcție).
Apoi platoul, spre nord.













Lucrurile au mers onorabil pînă la Ceardacul Obîrșiei.










Habar n-aveam că există un drum de vară, respectiv altul de iarnă
(la chestiune, nu exista internet, și nici ghiduri ale Bucegilor în librări, căci se epuizaseră demult. Exiista în schimb o hartă a masivului.)
În acel sector, am început să alunec nițel (zăpada era mică, nu-mi aduc aminte de afundat piciorul în ea).
La unul din scocurile din apropierea obîrșiei Ialomiței am dat să alunec, situație în care am realizat că nu e o treabă, ce fac. Am răzbit totuși pînă în șaua dintre bazinele Prahovei și Ialomiței..
Am făcut o poză, cu cer care apare destul de negru, după care m-am întors la Babele. Apoi (după ciorbă și căldură), spre Sinaia, unde fu ceva ghețuș la ocolul Furnicii.



Văd într-una din imagini că aveam alături jurnalul (personal), dar nu țin a reproduce acum ce voi fi scris acolo (eu însumi nu m-am răsfoit, cred, multă vreme după aceea).

Ca opinie a mea, la tărășenie, îmi sare în minte încă o dată bafta de care m-am bucurat la munte, în drumurile-mi.
Apoi, nu m-aș lua la șuturi pentru echipamentul lipsă. Am ceva jenă de el, dar realitatea umană e cum e, nu ca-n revistele ori siteurile cu sfaturi (și frecat ridiche).


PS
Apropo de ținuta-mi total neprofesionistă, mi-amintesc de un înaintaș plecat cu servieta prin Valea Ialomiței, ceea ce nu l-a împiedicat a deveni apoi poate cel mai valoros om de munte ale generației sale.

În rest, habar n-aveam în acel ianuarie 1978 ce dambla mă va păli pentru Caraiman ori Moraru (după o vreme, și pentru Coștila nordică)..
La o adică, patima cu pricina s-a ivit - fie și sub forma curiozității pentru abrupt Bucegi - destul de iute (vara următoare), chit că însoțită de același acut habarnam-ism.
.
Aș mai pomeni că, în acel vîj de ianuarie ori ulterior, nu am ținut a cînta/țipa Walkiria wagneriană, precum un înaintaș cucerit ulterior de istoria religiilor.
.
A se ierta de calitatea nestrăluce a imaginilor...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu