vineri, 6 octombrie 2017

Revin (din cerurile politice) cu picioarele pe pămînt...

...Fie și unul între 1500 și 2500 m alt.

Nu știu ce mi-a venit, undeva, a mă da deștept.
Cum că nu mi-a ținut nimeni morală pe munte.

Cînd am emis așa vorbă, nu m-am tulburat, ci doar la completarea cuiva,
Cum că nu mi se face așa ceva, din cauză de respect.






Deja, se ajunsese la prea mare distanță de realitate.Iar, din departe de aceasta, se cade rău...
1.
Instinctiv, și prelungind o stare de pe acasă, m-am ferit (la munte) de aglomerări umane. Fie și pur alpinistice.
Deci nu am avut de la cine să primesc bobîrnace, precum oricare începător (căci nu m-am născut priceput, în ale feliei de munte alese).
Privesc azi îndărăt și constat că m-am ferit, de pildă a merge în mediul refugiului Coștila, ori al Căminului Alpin (mă refer la acela ante1989).
Am avut nevoie de un mediu în care să mă simt valoros. Și implicit primul.

Umblînd singur, și doar printr-o anumită zonă, așa vis a căpătat după ceva timp suport (și chit că oamenii pereților habar n-aveau / n-au de existența-mi).

.De toate cele de aici îmi dau seama nu de multă vreme.
2.
N-am idee cum ar arăta morala făcută unuia ca mine, azi.
Știu doar că m-ar durea, din principiu (și moștenite fiind toate din alte vîrste, nemontane) .

Am norocul a fi totuși rareori încondeiat pe motive juste ori măcar necontestabile. Iar în paralel preopinentul aflîndu-se unul de bună credință (probabil că, datorită frustrărilor mele afective, i-aș căuta amiciția, adăpostul).

A existat cîndva tărăboiul legat de luarea (de către mine) a două carnete cu însemnări de pe Degetul Roșu, al Morarului (Bucegi) - un fleac din punct de vedere polemic,. chit c-altminteri nu-i vreo treabă liniștitoare să te vezi mult inflamat, pe careva.
Sînt atent, în paralel, la unele reguli. Unele dintre ele nici n-ar putea spune exact de unde-s culese.

Ca montaniard, am avut fugară școală făcută sub aripa lui Daniel Georgescu. Nu aș spune că mă aflam un mitocan ambulant, dar am reținut grija lui pentru curățenie pe munte (care, la o adică,o prelungea pe a mamei, de acasă).
El nu prea era de acord nici cu baterea pitoanelor. Ca urmare, și îmbinînd cu cine știe ce generale de-ale SuperEgoului meu, am avut totdeauna oarece vinovăție, cînd am lăsat 'cuie' pe munte.

E un impuls mai degrabă inconștient. palpabile viind doar vergile vinovăției.(poate exagerez un piiic, dar realitatea e , totuși,pe-aproape)
Un alt lucru pe care am executat cu teamă de a mi se face morală a fost coborîrea unei văi de abrupt (cînd se întîmpla să fac așa ceva, din alt motiv decît al unei retrageri de pe munte).
Aveam sentimentul că trișez, dar și că vreunii din zona muntelui vor privi disprețuitor la pretențiile-mi că fac mulți bani în acea lume.

Oarecum în context, mă simt nițel prost (ca și cum cineva mi-ar face... morală) legat de echipamentul ce mi-i demodat, respectiv vîrstă.
Că m-am bătrînit, adică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu