sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Foto Ondina Olariu, cu Hornul Coamei văzut din strunga Colților


La mărturisirea Ondinei, că e prima dată în acel loc, am fost tentat să fiu chiar invidios pe șansa ei. De a fi prima oară acolo.
Atîta tot că lucrurile par astfel (minunăția primei treceri pe undeva) doar văzute cu mintea-mi de acum.

Am sentimentul că la întîia-mi trecere pe aici (ori aiurea, în abrupt?) nu a fost vreun entuziasm să-i spun estetic, în cheie montană firește. A fost un ceva greu de trecut în cuvinte. Și ținînd mai degrabă de plăcerea juvenilă de a te manifesta din plin, cu toate energiile, într-un mediu sălbatic - spre care ne îndeamnă altminteri firea (să-l cunoaștem, să-l gestionăm).
Abia apoi am început a căsca gura, pe stil „Vai, ce frumos!” ori „Ce măreție!” (a existat și o altă fază, de a săruta cu privirea diverse colțișoare din fața ochilor, inclusiv în ideea că pe-acolo călcat cutare, acum multe decenii.
Asta dacă nu ne grăbea ora trenului spre București. Ori vreo sleială din senin, cum am pățit odată după un urcuș altminteri normal pe Valea Hornului).
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu