vineri, 24 noiembrie 2017

MUNTE. Aniversare, tură din 1933.


Am o minte destul de atentă la aniversări, ale unor evenimente istorice. Nu dintre cele epocale, a la Unirea cea Mare, ci de exemplu de la stabilirea traseului Furcile Gălbenelelor.

La 19 noiembrie zbor pe aripi de gînd spre primul urcuș al omului pe Colțul Mălinului din Coștila (Bucegi).

Pînă să vorbesc (și presupunînd că mă ascultă cineva...) despre el, mă simt dator c-un fel de lămurire.
Acum vreo săptămînă scriam elogios despre niște muzicieni de acum o jumătate de secol, extinzînd vădit ideea valorii lor către prezent. Asta, deși pe tineri momentului i-o durea drept în cot de Led Zeppelin, iar în paralel putînd a exista și valori muzicale echivalente acum, dacă nu mai sus.
Există însă o problemă. Tinerii cu pricina nu-și bat prin definiție capul cu așa clasamente, cu așa uimiri. Au un alt mod de a trata și simți lucrurile, cum voi fi procedat și eu acum niște decenii, cînd număram ani precum ai lor.

Așa e și cu acest Colț al Mălinului, care în plus nu posedă vreo... genialitate de dificultate alpină, echivalentă riff-urilor de chitară ale bătrînului Jimmy Page.
Singura chestie este că scrie cineva, și poate nu prost, despre lucruri legate de acea primă ascensiune.
La o adică, e aici un purice viu...
.

Fascinația-mi pentru acea tură e legată de mai multe lucruri. În primul rînd de calendar.

Lumea noastră alpină nu se înghesuia atunci a urca iarna prin abrupt. Avuseseră loc ce-i drept niște parcurgeri de văi alpine, însă către flancuri stîncoase nu se îndreptase nimeni. La o adică, poate nici echipa Comănescu-Dimitriu-Frim-Șincan nu le-or fi căutat atunci cu lumînarea, acele flancuri stîncoase, dar au ajuns pe ele.
Și le-au urcat, e vorba de acel Colț al Mălinului.

Aș mai preciza aici că îndrăzneața întreprindere avea loc la un an sau doi (poate nici atît, în cazul Văii Seci a Coștilei, aflată la baza Colțului) de cînd se făcuse ceva ordine topografică, VARA, în zonă.
Vorba unora, pînă de curînd și drumuri spre apropiere spre acel dom erau decretate „Moarte de om, domne!”.
.

E.

După ce urcă acel Colț, cei patru sînt învăluiți de noapte, Una de noiembrie, chit că pare a fi fost nu chiar năprasnică.

Nu cred că aveau ceva echipament grozav împotriva frigului, așa că pot bănui crunte 'piroane', în lungile ore care au urmat, S-a nimerit în grup un priceput a face foc din jnepeni, lucru care la vremea aceea nu era huiduit ca acum (la o adică, la o adică l-am practica și noi, la 2017, dacă ne-ar prinde noapte rece pe undeva și ne-am pricepe a-l aprinde).
.

Și uite-așa au stat oamenii aceia la poalele Colțului, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 1933. Cam 14 ore.
Mîncare pe sponci, bănui.
Vor fi fumat, cît au avut și care fuma (Nae Dimitriu se va fi afla sigur așa ceva).

Înțeleg din descrierea aflată în Buletinul Alpin (precedată de o simplă veste a reușitei) că acea înnoptarea a avut loc în ceea ce contemporanul Mihai Haret - altfel neagreat de Nae Dimitriu în acel moment - numea Creasta Viilor Senzații, și anume locul unde se trece din Valea Seacă în a Țapului.
Cum se va fi întrezărit în noapte Colțul biruit cu cîteva ceasuri în urmă, e de bănuit.

Cînd în sfîrșit s-a aprins geană de lumină către munții Baiului, au pornit (probabil rebegiți și storși) spre Bușteni.
Încerc a mi-i imagina și prin preajma gării, rîvnind la o tărie (să zicem la familiarul restaurant „Oancea”), după care vor fi cercetat în vagoane de-un loc unde să se întindă...
Posibil ca în acel 20 noiembrie să nu fi fost vreo sărbătoare, așa că s-a dres fiecare la serviciu cum a putut.











.
PS

Fila cu descrierea nordului Coștilei apare la începutul lui 1933 și pare să reflecte explorările din anul precedent (anterior membrii așa-numitei Grupări Alpine călcînd deloc ori temători pe acolo).
Fotografiile cu N. Comănescu și N. Dimitriu sînt luate cu alte prilejuri, lipsind imagini din tura pomenită mai sus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu