sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Piatra Craiului, în sus și-n jos (I)


Imagine de Sorin Toma și semnalizată de prietenul Andrei Raftopol.
.
Un unghi aparte asupra abruptului sud-vestic al Pietrei Craiului.


.
Între altele, revăd minunea de copăiță aflată imediat la nord de peretele lui Ivan.


În schimb, Poiana Închisă cît și Peretele Piscului rece stau nițel pitite, din această direcție.
.

PS

Cu ochii la ultimele două locuri pomenite mai sus, meditez cum se va fi desfășurat procesul lor de adîncire în trupul muntelui.

Mi-e clar că nu se afla pui de așezare omenească importantă în jur, pe atunci.
Dar omul, în sine?

Nu mă pricep la geologie, dar aflu că masivul Piatra Craiului e alcătuit din „roci sedimentare, în special roci calcaroase de vârstă jurasică”

Apoi, mă lămuresc cum că „jurasicul (de la munții Jura) este o perioadă geologică care a durat aproximativ 55 de milioane de ani (între acum 200 de milioane de ani și 145 de miloane de ani în urmă)”

Nu știu exact ce va fi fost în acea epocă, pornitul din fundul mării ori semețitul la 2500 m altitudine, însă masivul va fi trăit multă-multă vreme fără noi (apăruți acum nițel peste un milion de ani), cei care-l cîntăm azi.

Asta e.

Deci a stat Piatra atîta vreme de una singură... Zeci/sute/mii de mii de ani, nema om, pe (proto)Deubel să zicem...

Nițel mă fascinează, ideea... (mărturisesc a mai fi exersat-o însă - în cazul Bucegilor...).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu