sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Piatra Craiului, în sus și-n jos (II)

Am rămas cu mintea la urcușul - în milioane de ani - al Pietrei Craiului, de la un nimic (dacă nu chiar mare cu apă), pînă la o siluetă să-i spun primară, de unde eroziunea s-a pornit apoi a-și lua tainul.


Că om nu i se afla prin preajmă, am punctat deja. .Dar vegetația va fi fost asemănătoare? Simt că nu, ceea ce mi-i deprimant.
Iar animalele? La fel, cred (cine știe ce arătări erau pe post de capră neagră!).

Scena, fie și doar mintală, e ca-n peliculele unde o lume cu pretenție a fi ca a noastră există la naiba-n praznic în univers.

Dar cerul?
Cred că era la fel.

Cu același albastru, același mers al astrelor (fie și nu aceleași, ca azi, căci stelele s-au mai plimbat). Aceeași căldurică a soarelui, ori prelins nocturn al Lunii, peste ce forme terestre o fi întîlnit în drum.
Mi-a mai venit inima la loc...
.

PS
Cum ziceam, poza e a lui Sorin Toma.

PS2
În titlul meu se află menționat „și-n jos”.
Da, căci va exista -  peste alte milioane de ani - și-o zonă cu mult grohotiș, dar fără munte.

Închei mai optimist.
Vom trăi și vom vedea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu