sâmbătă, 30 decembrie 2017

Moara Dracului, din Peretele Piscului Rece (Piatra Craiului)

Căpcăunul cel Bun publică pe Facebook această imagine.




Priveam fascinat din creastă, precum o faci dumneata aici... Eram interesat să identific locuri pe unde umbla omul.
Mi se pare că în locul pozat (vezi verdeața) erau ceva prispe, observate inițial de la cabana Garofița, dar finalmente am socotit că nu meritau efortul de a le atinge.
Mă bucur însă că alții (Piatra Craiului posedînd mai mulți împătimiți de coclauri, decît vecinii Bucegi) nu vor fi precupețit s-atingă acei cîțiva pentru pătrați. Și să caște ochii în jur.
Altminteri, aș puncta că primii care pomenesc de o Moară a Dracului o plasează în alte locuri, dacă nu mă înșel imediat la sud de drumul Deubel.


PS1
Dacă tot sînt la capitolul mărturisiri, Peretele Piscului Rece (care se află între fotograf și Moară) m-a fascinat cel mai mult, dintre wand-urile Pietrei Craiului.
Va fi contribuit la așa simțămînt faptul că e amplasat într-un fel de cotlon, iar în paralel are istorie. Una nici prea vagă, nici foarte amplă, pentru a descuraja - pardon de vorba mare! - misterul său.

PS2
Oare dăm idei proste vreunui Cristi L., de-un grătar și-o bere în moara Ăluia?
N-am de ce să mă ofusc, ecologicește, de așa trăznaie (pe care o doresc însă fără victime).

La chestiune, eu pricep mai greu prezervarea naturii... Nu spun că mor după gunoaie pe munte, dar a sta obsedat să nu deranjezi o pietricică din locu-i îmi semnalizează refulate din alte domenii.
De pildă teama de uzura corpului personal, respectiv moarte (tot a noastră).

duminică, 24 decembrie 2017

MUNTE. Locuri...

Am drept wallpaper pe telefon un extras dintr-o serie tare frumoasă de poze, ale lui Silviu Manciulea, și privind abruptul Bucegilor (zărit din vecinii munți ai Baiului).
Faptul că am optat pentru o anumită zonă și nu alta mă semnalizează a fi mai încîntat de ea, decît de alte minunății.

Acolo, în ea, se află nițel însorit ceea ce pare un pinten. Este, de fapt, un contrafort de prin Caraimanul răsăritean, mai exact partea superioară a acestuia.
Priveam la el, pe cînd metroul mă zdruncănea în măruntaie de București, și-am realizat că e înconjurat din toate părțile de locuri nemaipomenite la pătrat, barim pentru sensibilitatea celui care vă scrie aici.
Imediat deasupră-i îi e comodă prispă (cu rododendri în iunie).În aval, spre sud i se duce aparte padină supendată...Spre nord, e ulucul fioros (însă delicios) al Văii Spălăturii.Iar dedesubt, Brîul lui Rafail...






Probabil viețuind mai amplu de cît bănui, lunile astea, n-am mai avut gînduri pe unde să-mi pripășesc urna, cîndva.
E o idee, în așa rai... (deși pînă mă voi duce, multe se vor schimba în optica-mi, căci așa e viața...)

miercuri, 20 decembrie 2017

Schimb de păreri, în zonă a mersului pe munte, cît și religioasă

X:
„Rugăciune...În această ascensiune, Doamne te rog să fii cu mine, să mă ocroteşti şi să-mi călauzeşti paşii.Dar și de voi umbla prin Valea Umbrei Morții, eu Doamne, nu mă voi teme...căci Tu ești cu mine. Tu ești turnul meu de veghe și cetatea mea de adăpost. În Tine mi-e credința, în Tine mi-e nădejdea. Iar de-i va fi dat Morții să mă întâlnească astăzi, fă Doamne ca ea să mă găsească sus, printre stânci, cu ochii spre creste și cu brațele larg deschise, îmbrățișând cerul albastru, pe care îl iubesc atât de mult . Amin”

Y:
„N-am apucat niciodată a spune "Doamne ajută!" (la vremurile-mi de religiozitate, și pe coclauri montani aflîndu-mă).
Nu-mi ardea pur și simplu, de așa ceva, în care-aș fi văzut doar un mod de distragere a atenției, de la problemele tehnice ale momentului.În schimb, mulțumeam Înaltului pentru locurile faine întîlnite prin abrupt (pe urmă, Dumnealui a dispărut ușurel din viața mea...).”


.






X:






„Din fericire ptr mine, am avut ocazia sa Îl descopăr cu adevărat, în vârf de munte. Și tot acolo, mă simt cel mai aproape de El.”







marți, 12 decembrie 2017

Iubit, spre Munte

De ziua Muntelui, un distins prieten vorbește de respectul ce-l datorăm acestuia...
.
Păi...
Eu n-am respectat niciodată muntele. Doar m-am simțit uneori bine ori nemaipomenit acolo (iar alteori nașpa, căci fură și-așa momente)

„..Este suficient si ca l-ai iubit...”
E-acolo treabă de suflet.. Iar asta se lasă mai greu trecută în vorbe.  Fascinat ar fi pe aproape, cu mențiunea că legătura-mi cu muntele a avut și destule laturi neplăcute.
Risc, oboseală (de moment ori a vîrstei înaintate), recunoașteri („Nu e o treabă, ce fac eu pe aici...”). Iritare că nu ai bani pentru el. Jenă/grijă de la herniile inghinale reloaded..

Fu amestecat.

Dar. Și precum spre răposatul rege Mihai. Nu l-aș putea iubi (cît/cum o fac), fără să-l iau cu toate ale lui...



Os din osul tatălui. Vasile Urechia, fiul lui Alceu.


Căutînd una (de citit), am dar aseară de alta.
Mai exact de „Închisorile mele”, ale lui Slavici.


[...]

Mi-a reținut atenția în opul de care vă amintesc o chestie,
Mai exact legată de-un montaniard de-acum o sută de ani și ceva, Alceu Urechia pe nume.


De fapt nu-i vorba de el, ci de fiul său (probabil Vasile, care ulterior scrie despre tatăl său).

Slavici a fost un progerman.
Din acest motiv, îi mai freca ridichea cîte unul, pe străzile bucureștene. Urechia jr se afla al doilea, în acele zile de după intrarea românilor în Ardeal, în 1916.

Bucata are hazul ei...:

„Am luat-o deci pe Strada Verde si prin Sfintii Voievozi si am ajuns In Calea Grivitei, ca de acolo sa trec prin Strada Soarelui In strada Lueger, de unde sa trec apoi iute Calea Victoriei la Biserica Alba.
N-am scapat Insa nici acum teafar.
Intrat adica In Calea Grivitei, am dat peste un tanar curatel si Imbracat In haine croite dupa cel mai nou fason. Zarindu-ma de la oarecare departare, el a pornit cu hotarare barbateasca
spre mine si a Inceput sa mi le traga mai si mai decat bine stiutul Ionaș. [care-l tratase asemănător cu puțin timp în urmă,m , n. MO]
Eu, trecut prin frecus, nu mai eram Insa tot omul din fata palatului.
«Bine, tinere, i-am zis cu un fel de asprime parinteasca, de unde si pana unde te-ai pomenit sa te legi In ziua mare de batrani? Cine esti? Ce rost ai? Cum te cheama?»
«Nu te priveste!» - a raspuns el uitandu-se cu Indrazneala In ochii mei.
«Cum, pacatele mele, sa nu ma priveasca!? - Ii zisei. Oricare om batran e dator sa ia din scurt pe copiii cu purtari rele. Sa vii cu mine la cea mai apropiata sectie.»
«Ba bine ca nu!» - Intampina el tantos.
«Baiete! - graii. Am sa chem pe sergentul de colo si se face scandal public. Fii om cu minte si haide sa mergem - parca am fi doi prieteni buni.»
Tanarul s-a dat pe brazda si am mers amandoi la sectie.
Eram hotarat sa cer Incheierea unui proces verbal si sa starui cu toata hotararea pentru urmarirea lui.
In fata comisarului el a marturisit apoi ca e fiul bine reputatului Dr. Urechia, pamfletistul [adică Alceu, . MO].
M-am uitat lung la el.
«Asa tata, asa fiu! - am zis apoi. Da-i Incolo!»
Iesit de la sectie, mi-am schimbat mars-ruta: am iesit la capul Podului, iar de acolo am luat-o spre Strada Polona si de-a lungul ei la statuia lui C. A. Rosetti.”

luni, 11 decembrie 2017

Asfințitul...

Cînd te gîndești că soarele asfințește la fel de frumos (sufletului interesat) și-n Berceni, și la Omul Bucegilor.
Bașca prin alte locuri senine din lumea asta.


De la așa idee,mi-a derapat gîndul că Domnul acela de sus luminează o grămadă de lucruri (vorba vine). Ajunge la Lună, se duce și pe Marte nițel, după cum semnalizează încetișor și hăt departe, prin galaxii...

Oare ce număr i-or da, într-o inevitabilă planetă dezvoltată, de la dracul (universului) în praznic?
Se sperie gîndul...
Dar și rîde, nițel.

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Vise, taică, vise... Și chiar nocturne, plus legate de munte.


Am spus în mai multe rînduri că nu aș putea descrie trăirile-mi legate de mersul prin zone alpine (din timpul lor, dar și de mai tîrziu).
Căci e greu de trecut pe hîrtie, iar dacă aș izbuti, ar fi vorba de trăiri strict personale, deci nu chiar capabile a trezi rezonanță în ceilalți. (v. PS).
În schimb, aș aminti despre apariția unor zone alpine în vise...
Nu s-a întîmplat foarte des așa ceva, s-o precizez...
.
Prima dată - decorul nefiind altminteri foarte asemănător realității din teren - am visat un fel de fabrică textilă, cam sub Spălătura Văii Seci (Caraiman, Bucegi).
Poate visul s-a legat de una din puținele-mi fabulații (de zi, ca să le spun așa) de tip Nestor Urechia, cu amenajări de locuri în abruptul Bucegilor.
Dacă el își imagina un refugiu în Valea Caprelor din Coștila, între altele cu bibliotecă, eu meditam la un fel de sufragerie încălzită și cu geamuri mari, lavreme de iarnă, undeva cam în zona săritorii Prelucii din aceeași Valea Seacă a Caraimanului.
Asta s-a petrecut în imediat după vara primului meu drum pe-acolo, în condițiile în care.socoteam imposibil mersul hivernal prin abrupt.
Mai apoi, în niște decenii. am reținut două vise.
Care nu aveau legătură neapărată cu terenul din realitate, dar au conferit o stare plăcută, ceva amestecat cu mister și nostalgie (plus altele de care-s incapabil a trece în cuvinte).

Unul privește un loc pe care îl atribuiam Văii Hornului (de felu-i diurn, prin Coștila). Cu niște ganguri tare plăcute (nici gînd să fi existat sentimentul în realitate, chiar la gura sobei și siguranței fizice aflîndu-mă).
Partea neplăcută aici era că intervenea un fel de intruziune a urbanului, și care făcea ca din locurile minunate să nu mai rămîne decît bucățele, dar și acelea amenințate cu dispariția.
În paralel, chiar ușor nu era de ajuns în acel loc drag... Ba era deloc puțin de mers, ba era oră înaintată.
Al doilea vis, poate doar cu două-trei apariții (celălalt a adunat vreo patru-cinci), privea Valea Seacă a Caraimanului. Cum ziceam, nu una ca în realitate, cu pantă cît de cît neucigătoare, iar în paralel ierboasă.
Venea, acel vis, cu un sentiment tare plăcut (mai că mi l-aș dori în rai, de-ar exista acela, plus și pentru mine).
Prea tare nu umblam pe-acolo, ci doar prin zona mediană acelui traseu/drum/zonă.

Ca să vedeți cu ce-și bat unii capul...
(și-n loc să vitupereze că [primărița] Firea face ticălos tîrg cu turtă-dulce, în Piața Victoriei).