marți, 12 decembrie 2017

Iubit, spre Munte

De ziua Muntelui, un distins prieten vorbește de respectul ce-l datorăm acestuia...
.
Păi...
Eu n-am respectat niciodată muntele. Doar m-am simțit uneori bine ori nemaipomenit acolo (iar alteori nașpa, căci fură și-așa momente)

„..Este suficient si ca l-ai iubit...”
E-acolo treabă de suflet.. Iar asta se lasă mai greu trecută în vorbe.  Fascinat ar fi pe aproape, cu mențiunea că legătura-mi cu muntele a avut și destule laturi neplăcute.
Risc, oboseală (de moment ori a vîrstei înaintate), recunoașteri („Nu e o treabă, ce fac eu pe aici...”). Iritare că nu ai bani pentru el. Jenă/grijă de la herniile inghinale reloaded..

Fu amestecat.

Dar. Și precum spre răposatul rege Mihai. Nu l-aș putea iubi (cît/cum o fac), fără să-l iau cu toate ale lui...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu