sâmbătă, 2 decembrie 2017

Vise, taică, vise... Și chiar nocturne, plus legate de munte.


Am spus în mai multe rînduri că nu aș putea descrie trăirile-mi legate de mersul prin zone alpine (din timpul lor, dar și de mai tîrziu).
Căci e greu de trecut pe hîrtie, iar dacă aș izbuti, ar fi vorba de trăiri strict personale, deci nu chiar capabile a trezi rezonanță în ceilalți. (v. PS).
În schimb, aș aminti despre apariția unor zone alpine în vise...
Nu s-a întîmplat foarte des așa ceva, s-o precizez...
.
Prima dată - decorul nefiind altminteri foarte asemănător realității din teren - am visat un fel de fabrică textilă, cam sub Spălătura Văii Seci (Caraiman, Bucegi).
Poate visul s-a legat de una din puținele-mi fabulații (de zi, ca să le spun așa) de tip Nestor Urechia, cu amenajări de locuri în abruptul Bucegilor.
Dacă el își imagina un refugiu în Valea Caprelor din Coștila, între altele cu bibliotecă, eu meditam la un fel de sufragerie încălzită și cu geamuri mari, lavreme de iarnă, undeva cam în zona săritorii Prelucii din aceeași Valea Seacă a Caraimanului.
Asta s-a petrecut în imediat după vara primului meu drum pe-acolo, în condițiile în care.socoteam imposibil mersul hivernal prin abrupt.
Mai apoi, în niște decenii. am reținut două vise.
Care nu aveau legătură neapărată cu terenul din realitate, dar au conferit o stare plăcută, ceva amestecat cu mister și nostalgie (plus altele de care-s incapabil a trece în cuvinte).

Unul privește un loc pe care îl atribuiam Văii Hornului (de felu-i diurn, prin Coștila). Cu niște ganguri tare plăcute (nici gînd să fi existat sentimentul în realitate, chiar la gura sobei și siguranței fizice aflîndu-mă).
Partea neplăcută aici era că intervenea un fel de intruziune a urbanului, și care făcea ca din locurile minunate să nu mai rămîne decît bucățele, dar și acelea amenințate cu dispariția.
În paralel, chiar ușor nu era de ajuns în acel loc drag... Ba era deloc puțin de mers, ba era oră înaintată.
Al doilea vis, poate doar cu două-trei apariții (celălalt a adunat vreo patru-cinci), privea Valea Seacă a Caraimanului. Cum ziceam, nu una ca în realitate, cu pantă cît de cît neucigătoare, iar în paralel ierboasă.
Venea, acel vis, cu un sentiment tare plăcut (mai că mi l-aș dori în rai, de-ar exista acela, plus și pentru mine).
Prea tare nu umblam pe-acolo, ci doar prin zona mediană acelui traseu/drum/zonă.

Ca să vedeți cu ce-și bat unii capul...
(și-n loc să vitupereze că [primărița] Firea face ticălos tîrg cu turtă-dulce, în Piața Victoriei).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu