joi, 11 ianuarie 2018

POLITICĂ. Basarabia, un unghi

Paginile reproduse sînt dintr-o carte (altminteri) foarte interesantă: „Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!”.





În pasajul reprodus de mine, autorul se miră de pretenția unor bătrîni basarabeni, care se considerau moldoveni, nu români.
Dacă numai se mira, era ok. Dar adaugă și comentarii nu tocmai onorante, la adresa acelora, bașca săgeata spre Stalin, că a inventat limba moldovenească..
În realitate, lucrurile stau altfel.
.
Basarabia se desparte de cealaltă parte a Moldovei la 1812. Peste niște decenii, moldovenii neajunși sub ruși decid a se unii cu muntenii, formînd 'Principatele Unite', devenite la scurtă vreme 'România'.
Or basarabenii se știau de moldoveni, cum și-au spus statal, pînă în secolul 19, și cosîngenii din dreapta Prutului. Și care au decis/acceptat a-și numi limba drept română.
Basarabenii nu au urmat (fie și datorită rușilor care îi cuceriseră) așa proces, deci au rămas la ce știu: că limba lor e cea moldovenească... Iar țara, Moldova/Moldovă (dacă îmi aduc eu aminte bine, Basarabia este numele purtat inițial de partea sudică/din preajma Dunării a Moldovei dintre Prut și Nistru, apoi denumirea fiind extinsă la întreaga zonă pierdută de noi la 1812.

Oarecum la chestiune...
Și apropo de dragoste țară, plus dor de unit cu Basarabia cea surată și sfîntă.
Am văzut într-un documentar niște soldați români luați prizonieri la Stalingrad. Niște căciuli mari, mițoase (or fi aparținut ținute militare) în cap, și tremurînd ca naiba, plus groaza morții în ochi, la acel 1943.
Zică patrioții ce-or vrea, dar cred că aceia rezonau niet (dacă le-o fi dat, oricum, vreodată prin cap de acele minunății propagandistice) cu vorbele mari despre unirea cu frații ori Cruciada împotriva bolșevismului.
Partea dureroasă este că îi dăm azi înainte cu acele palavre, fără să gîndim la tragedia acelui tip de oameni (cosîngeni!), duși să moară la dracul în praznic, lîngă o Volgă de care nu știuseră anterior nimic...

După cum.
Despre iritarea că ne-au trădat unii la Yalta veți fi auzit.
Dar.
Britanicii luptă de unii singuri împotriva Germaniei, un an în cap, pînă cînd Hitler n-are de lucru și atacă Rusia sovietică.
Ultima se află în situație oarecum asemănătoare, în sensul că în Europa doar ei rezistă colosului nazist, vreme de doi ani (1941-43), pînă la debarcarea anglo-americanilor în Sicilia.
Or, în răstimp, noi nu doar că n-am oferit vreun ajutor, dar luptam și contra lor.
Putem vorbi aici despre dezrobirea Basarabiei, dar din unghiul acelor luptători de unii singuri se prea poate ca lucrurile să se fi văzut altfel, cînd - la Moscova - Churchill i-a întins lui Stalin un șervețel oarecare...

Trec aici peste faptul că grăsunul premier al Albionului, anticomunist vehement, și-ar fi dorit să nu avanseze rușii spre vest (motiv pentru care a vrut ca aliații să debarce nu în Normandia, ci în Balcani). Dar nema putirință a-i opri, pe sovietici!
Așa că a propus socoteala cu pricina, care păstra măcar Mediterana în sfera britanică de influență (asigurînd legătura cu posesiunile Imperiului.din Orientul Mijlociu)

PS
Am sentimentul că hulită divizie Tudor Vladimirescu a fost alcătuită cu precădere dintre cei văzuți prizonieri în iadul de la Stalingrad.

După cum.
E deosebire între a muri de călăi comuniști și a o face în întinsul Rusiei (de groaza Curții marțiale a conaționalilor), în WW2?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu