luni, 22 ianuarie 2018

Valuri. Duceri ale vieții...

După mai multe tentative (de unde s-au ivit ele, se poate discuta), am izbutit a nu mai scrie pe fila-mi de Facebook (altminteri, firea-mi vehementă se manifestă comentînd la ne-amici).

E interesant că inițial nu mi-a mai ars a scrie pomenitele vehemente, pe fila mea.
Apoi, cu niște poze nemaipomenite (abrupt Bucegi, ale lui Viorel Ungureanu) m-a trecut idee a scrie cît de mult mă pot mișca fiecare bucățică din abruptul Caraimanului.

Am realizat subit, la așa pornire, că aș glosa în vînt despre acele simțiri aproape dramatice (mă refer la acelea din fața computerului, pe teren fiind poate și-mai-și). Pentru că ele ar prinde doar la un alt împătimit al lor.
Or, pînă acuma n-am întîlnit așa ceva, ori măcar cît de cît apropiat tipicului subsemnatului.

Așa că n-am mai scris.


  


Nici pe Facebook, nici (din motivele arătate) aici, pe blog.
.
Iar de la ăst stadiu ajung la o părere.
Totuși scriem, vorbim în publică și din speranță (poate cu roade!) că vom primi un ceva din partea țintei - adică a celor care pare-i sperăm s-ajungă a citi ce-am scris.

Atenție,. simpatie, poate și considerație, dacă nu entuziasm.
Știu că sună urît ce spun, dar e foarte posibil ca numitele să fie nevoie ale sufletului oricui.
Și doar educația făcîndu-le să arate a bau-bau.

Prin urmare, și total nepoliticos aflîndu-mă - cu spiritul acestui post -, e foarte posibil să opresc.
E foarte probabil, de asemenea, să nu fiu interesat (deși ceasul va continua să aducă ce nu aduce anul...) de literatură de sertar ori memorii.

Probabil mi se va fi isprăvit ceea ce-aș numi un drog existențial, cum că dacă ești social și faci totodată frumos, va sosi din cer izbăvirea, de toate neplăcutele existenței.

Altminteri, așa .nouă atitudine nu-i obligatoriu cu-a deveni urs socialmente.
În paralel, a-ți gusta doar cu tine (nu mi-am dorit așa ceva...) plăcerile nu-i obligatoriu să fie lucru nașpa.


Asta e.

PS
Dau s-aleg o imagine a subsemnatului, pentru ilustrare acest post, și mă zăresc cam în toate încruntat plus unde de reproș pe chip.
Ar fi rîsul naibii, ca după abandonul pomenit aici, să răsară alți muguri - mai destinși - pe fața respectivului...

PS2
Legat de poza Caraimanului de care pomeneam, mă uitam că fiecare pătrățică de pe acolo îmi trezește în minte o istorie personală întreagă.
Dar, admit primu,, cine poate fi interesat de acele mărturisiri.

În rest, n-aș fi purces la așa scrise dacă nu le-aș bănui utile vreunora, care nici lor înșile n-au putere a-ți recunoaște stări precum cele de care vorbesc aici.








  




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu