duminică, 1 aprilie 2018

O poză mai veche, de pe Albișoara Strungii

Unde șade un tip, dar și un rest de arbust.

Și care, deși locul e mult vitreg, străjuiește acolo de cel puțin 32 ani (l-am întîlnit în 1986, cînd ori am dat o buclă, ori m-am tracționat nițel de dînsul).
Vitreg inclusiv în sensul că-i stau pe cap tone de zăpadă, vreo șase luni pe an.

E.
Rezistența lui m-a dus cu gîndul la o zisă a botanistului Alexandru Beldie.
Care, la începutul deceniului patru, întîlnise pe Valea Jepilor din Bucegi doi localnici, adică din Bușteni. Care duceau o zadă (nu mai știu exact dacă nu tisă, e de revăzut însemnările asupra discuției din 1985).
.
”Păi la ce vă trebuie?”
„Îl punem la temelia casei, căci nu putrezește”
.
(o fi fost o casă pastorală, nu una de beton...)


.


Ba i-au și spus tînărului orășean de unde veneau cu el, situație în care ultimul a putut identifica mai lesne acea colonie. E vorba de una din Brîul lui Răducu, pe muntele Jepii mici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu