duminică, 1 aprilie 2018

... (n.1944, german care-a cucerit întîia oară toți optmiarii himalayeni):

„ Daca te uiti la viata mea,atunci un lucru este clar.Am facut o activitatate la un moment dat,cu toate fortele mele, toti banii si tot timpul.M-am angajat complet ! ’’

(precizez aici că neamțul mi-i cel mai simpatic dintre alpiniștii străini, vii ori duși)

M-apuc a medita, ce fel de citate aș oferi eu (din diverși autori), altora.
În primul rînd aș sta domol în așa tentație... Asta pentru că știu a nu poseda gusturi asemănătoare.
Tot pe acolo, nu-s în stare a servi altora ce pică bine marelui public. Căci este de spus: extrasele din mari montaniarzi vizează în bună parte semeni care habar n-au pe unde-a umblat acea somitate, mondială ori de-a locului nostru.

Dacă tot am pășit pe terenul de-aici însă, gîndesc ce-aș opri eu din zisele cuiva...
Pe de o parte, aș puncta că nu am mulți autori din care să extrag, iar asta pentru că nu o dată și aceștia scriu publicului larg, iar prin urmare producțiile lor rezonează mai greu cu ceea ce simt eu despre munte.

M-am atașat doar de „Amintirile unui alpinist”, ale lui Niculae Baticu.
Iar istorisirile ce-mi plăcură acolo fură aparent banale. De pildă relatarea că un Ion Trandafir umbla încîntat la premiera Furcilor, pe balconul din partea superioară a acestui traseu.
.
Mi-a plăcut și vorba „Noi mergem să urcăm, nu să cădem..”
.
Vreo altă reținută:
Păi zisa, pe cînd urmau Creasta Picăturii, la puține zile după premieră. „Ăsta e marcajul lui Nae Dimitriu”, îi spunea Baticu bușteneanului Conteș, la vederea unui muc de țigară de sub Fața Hornurilor...
.

Pomeneam în ultimul meu post (vezi PS) despre un malaxor...
Care fi mai dur ori mai puțin dur (și căruia e posibil să nu-i scape nimeni).
.
Subsemnatul pare să nu fi ajuns a deprinde stilul comunicării agreate social. Unde te manifești în baza unui cod aparent fals, artificial, dar pe care îl stăpînesc și ceilalți.

Cînd îți reproduci direct sufletul, ai șanse a nu fi înțeles, căci te afli diferit de cordul altuia, iar în paralel inșilor li-i natural limbajul social...


PS
Fie și de la un site de care nu mă așteptam (și unde căutasem recent niște rețete de slăbit), îmi sosește newsletter, cu titlul „Lista rușinii”.
Dincolo de faptul că așa țidulă se va fi referit la adersarii politici ai respectivilor, dacă nu cumva banii sînt lipsiți total de miros, iar aceia (de la site) gata să vitupereze spre oricine....
Rușinea..Cred că e un fenomen asupra dedesubturilor căruia trecem cu mare ușurință..
El apare în mediul familial, de la un părinte, și conține forță distructivă datorită diferenței de vîrstă / de-a ne putea descurca singuri în viață.
Datorită acelui ecart, inițial nu e nevoie neapărat de spectatori (care accentuează durerea celui supus rușinării), deși o dată sadismul nelipsit nici prin părinți nu se poate lipsi de așa galerie..
Procedeul este preluat la vremea școlii, mai exact în cursul primar (ulterior se riscă o explozie necontrolată a celui supus refecului).Nu o dată, umilirii conferite de simpla prezență a colegilor în jur îi este adăugat apetitul (altminteri perfect uman) pentru înjosire al unora dintre cogenerii prezenți..
Rușinarea de altădată ne rămîne toată viața în suflet, chit că în ascundem mai bine, eventual parăm mai fericit așa gen de atacuri.Rănile de prin inconștient îmi apar a nu avea zid de protecție.
Dor, chit că ne apărăm ori refulăm (și deci nu avem cunoștință de ce se petrece sinistru în noi)..
Bineînțeles că discuția despre subiect nu poate fi lăsată doar la stadiul de mai sus.E de luat, oarecum, și partea agresorilor.Părintele de pildă.Care nu a fost și va fi ca în cărțile roze.Ori în volumele împănate cu „Trebuie...!”.
Nu o dată și puștiul este insuportabil, căci și el are-n suflet agresivitate, respectiv dorință de-a domina..
PS
Nu-i îndoială, că lucrurile în viață nu ies cum ne-am dori. Dar legat de-o rubrică ce mi-o doresc la o revistă oarecare, așa ceva aș scrie acolo.Știu, pentru a prelua formula zisă ieri respectivilor, că atari rînduri ar fi precum rezervarea unui loc liniștit unui drac, în rai.
Sau invers.Eu m-aș afla îngerel, și intangibil, prin suflul iadului..
PS2
Da, iar am dat chix cu jobul.Să vedem ce iese.
În ultimii ani, mai toate îndepărtările subsemnatului de pe la joburi par să aibă un numitor comun.Supărarea unor potentați (mai mici ori mai mari) de acolo că eu am scăpat cît de cît întreg dintr-un tip de malaxor care i-a deformat dureros pe dumnealor.Sau, măcar, de care nu au putut fugi.
Altminteri subsemnatul n-a scăpat nescărmănat,.atunci, de unde firea-i mai firavă, în ale vieții. Bafta fu c-a putut scăpa - vie un job norocos, ori vreun ban idem picat din cer - de-a reveni în acel sinistru mecanism..Să vedem ce iese....La chestiune, mă întreb de vreo două zile ce e mai bine. Descurcîndu-te prin viață și (inerent?) clacînd la un moment dat, ori paria, dar încă suflînd?
Zic astea cu gînd la ducerea unui coleg de clasă (altminteri mereu zîmbitoriu și descurcîndu-se bine profesional), ori a celui tare sigur pe sine Andrei Gheorghe...”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu