sâmbătă, 26 mai 2018

Demult-demult, am vizitat niște înaintași în ale muntelui...


...
De la care am fotocopiat niște imagini, din activitatea dumnealor.

La vremea cu pricina se lucra cu așa-numitul rolfilm (în aparatul foto), după care scoteai apoi poza cea pe hîrtie.
De pe el, am scos eu imaginile propriu-zise, sau măcar așa mi s-a părut.

Zic ultima vorbă pentru că la un moment dat, posedînd acel amic un scaner mai bun decît aveam eu (2011?), am dat să-mi fie transpuse în digital respectivele filme.
Împrăștiat ca întotdeauna, nu mi-am bătut apoi capul prea mult cu ele. Acum însă, într-o vizionare de rutină, descopăr niște imagini de care eu însumi nu mai țineam minte.
.
Mai exact le văzusem o singură dată, în casa vreunui înaintaș de care pomeneam, și atît. Adică precum nu le-aș fi văzut deloc.
.
Îndrăznesc a vi le expune și domniilor voastre.
Primele dintre ele provin din colecția Titi Ionescu, apoi se trece prin colecțiile Țițeica, Baticu și Beldie.

Dedesubt:
La casa Padina, a lui Serghie Popescu.
În stănga N. Baticu.
Femeia blondă, așezată ceva mai sus, îmi pare a fi Olly Geresch..



În Creasta Pietrii Craiului.
Titi și Lala Ionescu, spre stînga și el deasupra..




Pentru (inerent) mai puțin cunoscători, Titi Ionescu a condus campania de explorări a asociației ADMIR (1938-39) în abruptul Pietrei Craiului, în urma cărora au fost parcurse mai multe drumuri, devenite apoi clasice. E vorba, de pildă, despre Umerii Pietrei Craiului.

Vezi aici, de la p. 271.
https://www.academia.edu/10276470/Sus_la_munte_la_izvor

Același grup.



Titi Ionescu.
Dacă îmi aduc aminte, a trăit între 1908 și 1974.
Soția lui a avut amabilitatea să mă primească în 1986.




Același, în stînga, prin București.
Era funcționar la Uzinele de Gaz și Electricitate. Posibil ca imaginea să fie luată pe bd. Elisabeta din București, vizavi de Cercul Militar.



Mai jos, Titi Ionescu -  în stînga - foarte posibil pe Valea Mălinului din Bucegi (se poate ghici mai bine într-o a doua poză).







































După trecerea Dintelui dintre Colți (Coștila, Bucegi), nu departe de Brîul Mare.



Alte imagini , din setul scanat de Dan Mârza.

Al doilea din stînga, în picioare, Nicolae Butmăloi (cabanier în acel moment la Casa Peștera, a Turing-Clubului României).

Imediat în dreapta lui, cu centură vizibilă, îmi pare a fi doctorul Vasile Steopoe.



Existentă deja pe net, și tot atunci luată:
De la stînga: Ion Cantuniari, N. Butmăloi, Viorica Steopoe, Radu Țițeica, Vasile Steopoe.


Cred că e din colecția dnei Lili Șincan...
Pe vîrful Picătura, după toate aparențele. În stînga Nae Dimitriu, în dreapta Ion Șincan.


Ion Șincan.
Născut parcă 1908, decedat între 1982 și 1985.




În set există și un cadru care circulă deja, pe net:



Altele.
În dreapta Ion Cantuniari.
Foarte probabil ca doamna din dreapta să fie soția lui Costin Nenițescu.



De asemenea:




Radu Țițeica (1905-1987)
Probabil în Poiana Coștilei.



O poză poate de două ori istorică.
Îmi pare a fi de la o tură de răscruce în evoluția alpinismului românesc, și anume aceea de pe Valea Albă, din aprilie 1931.
Răscrucea a constat în faptul că momentele mai tensionate dintr-o tură nu chiar comodă au dus la dispute, grație cărora apoi un Nae Dimitriu a simțit nevoia să-și facă un grup al lui - viitorul Club Alpin Român.


Probabil la Poiana Stînei/Reginei. În stînga, Alex. Beldie (1912-2003).
Poza e luată aprox. în 1935.



La Grindul Pietrei Craiului.
Înțeleg de la știutori ai locurilor că se afla un pic mai jos decît refugiul de azi.




Scrisoare, cu extrase din presă (și comentarii...), ale lui Nae Dimitriu, către prietenul său Radu Țițeica, aflat la Paris.
1931-32.


Un mini-afiș publicitar (interbelic), în colecția Radu Țițeica.



Niculae Baticu, la înhumarea unui cogener (1987).





PS
Amicul (pe nume Dan Mârza) mi-a scanat din greșeală în așa numit flip orizontal.
Cîteva, privind locuri știute mie, le-am sucit la loc, dar e posibil să-mi fi scăpat vreunele. Dacă observați, a fi în oglindă, dați-mi de știre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu