sâmbătă, 26 mai 2018

Pomeneam de idoli... .

Pomeneam de idoli...

Cred că am avut unul singur, pe Niculae Baticu (1909-1998).
Care de fapt nu fu idol clasic, cît generîndu-mi oarece fascinație, atunci cît și ulterior.

Subiectul, al admirației, comportă un car de nuanțe.
În primul rînd, nici nu știu cît e admirație, și cît un ceva în suflet, greu a trece-n cuvinte. Și pe care nu l-am avut față de alții.
M-aș minți (și implicit e dumneavoastră) dacă n-aș recunoaște din start, la chestiune, că nea Nae a sosit foarte probabil - la un 1983 - în calea căutărilor mele de un tată ideal.
Că prea se afla scund și subțirel, asemenea părintele meu biologic!
(ultimul nu s-a găsit vreun om de dat la gunoi, dar așa ne-o fi firea - iar în baza ei probabil căscăm gura și spre cer, către vreun Dumnezeu).
Dincolo de asta, în atracția-mi spre nea Baticu a contat mult a fi găsit în dumnealui un ins complex, iar asta - inevitabil pentru dezvoltarea amintitului interes - într-un domeniu care mă interesau.
Mai exact muntele/Bucegii, inclusiv pe latura istoriei mersului omului pe-acolo.

În același timp, și pentru că ne-am aflat oameni, ne-am luat și-n bețe... Deseori dur, și amintirea cărora nu-mi face neapărat plăcere azi.

Dar mă bucur că ne-am despărțit cît de cît amici

Mda.
Viața.
Și ale ei...
Fotografia postată de Mircea Ordean.
PS
Mă uit la vorba admirație..
De ce-am, sentimentul că-i acolo vorbă goală, dar cu etermna tendință umană, de-a face plăcere seamănului?
Spun asta pentru c-am încercat - minutele astea - a mă transpune în locul unui ce-admiră, și cele de pe-acolo n-au fost chiar ca-n povești..,

PS2
Subiect delicat.
Sau chiar foarte.
Stabilirea de idoli e inevitabil legată de două lucruri.

1.
Ce-i de fapt în spatele ideii.
Iar acolo fiind dorința copchilului mic din admirator de-a da de-un - pardon! - părinte, care să-l scape de belele. În vreme ce el, junele fragil, nu face nimic,

2.
Cum vede, cel ales drept idol, chestiile de la punctul 1...
Dar nu puteam ignora, acel dedesubt demn de canapeaua freudiană (și de opurile din biblioteca apropiată ei).
.

PS3
Ca-n filmele cu proști... (altfel n-am putut îndulci hapul ce urmează...)!
Mă uit la ochii (dintr-o veche poză) unei doamne pe care o iubea NB și nu pot să nu-i remarc teribila tristețe...
Apoi îmi zboară gînd la mama.
Ziceți că decît așa admirator, răsucind în cuțit teribile viscere, mai bine deloc?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu