sâmbătă, 26 mai 2018

Zsolt.

Din principiu n-am avut nimic spre confratele montaniard Zsolt Torok.

La un moment dat l-am văzut însă lăudînd în direcția lui Cuxi Șerban, personaj ridicat la rang de mit de clujenii din preajma dlui Dinu Mititeanu (apoi și de alții...)
.
Or, cu riscul de-a mă afla pretențios (și tot atît de nesociabil), privesc c-un grad de chiorîș pe cei care iau în serios acea poveste (nu departe se află părerea-mi despre cel care a plămădit acea 'statuie').
.


Rămas întrucîtva cu atenția pe Zsolt, la un moment dat o scrisă de-a sa mi-a relevat că omul (altminteri ajuns pe Cerro Torre) vizează o carieră mai mult decît montană.

Adică spre culmile sociale.
.
Ceea ce, la bani mărunți, nu-i de condamnat.
.

A strîmbat un pic din nas, cînd a întîlnit comentariul meu.
.

Ideea mi-a revenit la vederea unui post recent al său, unde mărturisește ce-ar face, de-ar fi primarul unui municipiu din vestul țării.

Fotografia postată de Mircea Ordean.
.

De mult n-am mai întîlnit așa cascadă a demagogiei. Poate exagerez, însă întrece pe Cațavencu (cel de la 1883) ori politicienii imediat postdecembriști.
.
.
Îndrăznesc un sfat.
Și pricepînd în paralel cam ce fel de nevoi sufletești îi mînă respirațiile.
E totuși de pus frînă, pe-acolo... Asta, pentru a prelua un termen alpin, pentru că se cade rău, la ardoarea pe care o pune în acel 'traseu'/suiș.

Știu că nu-i cuvenit ca tocmai subsemnatul să recomande punerea de picioare pe pămînt. Dar ăsta e sentimentul pe care mi l-au conferit zbaterile lui Zsolt (mai exact acelea nemontane).
Al unui exces făcător de rău în viitor, la sănătate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu