marți, 26 iunie 2018

Bucegii m-au fascinat în tinerețe

Cineva se afla mirat ieri, pe cînd afirmam că Bucegii m-au fascinat în tinerețe.
Și de unde se deduce (corect altminteri) că azi nu mă mai fascinează.
Ceea ce nu mi-i face însă de nimic, căci lucrurile sînt precum precum vreo mare iubire juvenilă.
Adică nu-i uiți taifunul.
Se poate relata, cum ajunge să se estompeze așa pasiune (în parte, am făcut-o într-o lamentație de-acum patru ani, la o coborîre pe vîlcelul Cantuniari, din Caraiman).

Ceva similar ca spirit (dar nu identic!) am trăit de curînd în Piața Victoriei. 
Era acolo, totuși, locul unde-am prins un 28 ianuarie 1990 (plus alte 'vizite' din acel an), dar și asaltul mineresc din 27 septembrie 1991 - unde, spre jena-mi de azi, n-am fost ins tare pașnic..
Acele amintiri se aflau suficient de clare în mine, dar și suficient de departe (iar eu schimbat inevitabil de scurgerea timpului) pentru a respira momentul.  Și anume al unei manifestații pesediste (la pomenitele momente istorice aflndu-mă împotrivă...).
Zidurile vreunor blocuri din jur erau și ele aceleași, ca-n vremi intrate-n istorie), dar văzute din altă viață.

PS
Am zîmbit un pic, la exuberanța unor simpatizanți ALDE din preajmă... În dramatica manifestație din 28 ianuarie 1990, șeful lor se afla în balconul Guvernului, întîmplător în altă barcă politică decît azi.
Deci n-aș fi singurul, pe care l-au dus valurile vieții - cum au vrut ele...

.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu