vineri, 15 iunie 2018

Se fac dese afirmații privind 'oamenii frumoși' ai muntelui...

Se fac dese afirmații privind oamenii frumoși ai muntelui, dacă nu chiar eroi ai aceluia.
Plus sentimentele ce-i vor fi animat și animă.

Chit că învîrt binișor idei și cuvinte, nu m-aș aventura în așa ceruri.
Dar, și pus pe gînduri de dispariția lui Dinu Dinulescu...










 

 (imaginile color îl au ca autor pe State Moldoveanu)

... mă gîndesc la o listă a oamenilor de munte care mi-au mers la inimă.
Acum descopăr că nea Dinu mi-a fost dintotdeauna în așa, pardon de expresie, clasament.În linie cu dînsul ar fi Gelu Arghiriade.
S]nt două nume care-mi vin în minte, probabil nu singure (și intervin dpe-acolo nuanțe).

Am avut - în oarecum al registru - stimă pentru un Vasile Ciobăniță. Care mi-a sosit însă nu chiar devreme, inițial fiara din mine strîmbînd din nas, la bietul om.

A existat apoi simpatia nițel inferioară, de admirație, pentru vreun Daniel Georgescu.
Extinzinbil la omul pe care nu l-am cunoscut, și anume Nae Dimitriu (1899-1966).
.
Am simpatizat montaniarzi fără pretenții, a la sinăianul Fliorin Ștefănescu ori blașoveanul Carol Lehmann.
.
Cu excepția a doi dintre cei aminți, simt că le-a fost o caracteristică: neagresivitatea.
Asta e..., îmi recunosc acest criteriu - lesne descalificînd pe cineva (pe mine inclusiv)..
.

Apoi.
Relația cu Niculae Baticu a depășit atari tipare.
Acolo, media dintre calități și defecte a ieșit pe plus. În paralel, voi fi proiectat nițel, ca spre un tată, după cum nea Nae se afla - în ochii mei barim - cunoaștere și istorie.

Simpatiile.

Au și-o apropiată zonă cu probleme.

Adică riscînd să trezești copilul din tine, cel doritor și să-l iubească pe-acela, dar și să i se încredințeze (e urît ce spun, dar omenește)...

Cine-o fi inventat ordenii (i implicit vînturările lor sinistre de idei) , pe lumea asta?!




Ulterior:
Notam ieri, în fața unei imagini cu recent răposatul Dinu D. (și pe cînd privea crucea lui Gică Rafail, din Caraimanul Bucegilor)...
Cum că și la vederea crucii mele vor medita vreunii, că uite cum se uita el la crucea lui Rafail, iar acum are și el una, la care observăm noi...
(alambicat, nu?)


.
Ieri, la semafor la Crîngași, un IMS (predecesorul ARO, venit almtinteri pe filieră GAZ și, mai departe, Ford).
În el, vreo trei tipi a la Liviu Mihaiu ascultau o piesă a lui Gică Petrescu: „Uite-așa aș vrea să mor”.
Și la care-am socotit că acel obicei, al facerii de bășcălie asupra viitorului nostru deces, să poarte numele de 'sindromul Gică Petrescu'...

Ca să nu încheiem excesiv de bine dispuși vorbirea, e de spus că - după toate probabilitățile - una zici prin cursul vieții, și foarte probabil alta, cînd simți doamna Black trăgîndu-te de-a dreptul, de pulpana vieții...

Om trăi și-om vedea.
Mai exact, cum e la extincție.

PS
La vremea cînd nea Dinu era mititel:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu