sâmbătă, 28 iulie 2018

„Bucuria celor pe care îi călăuzești este, poate, cea mai mare satisfacție a unui ghid.”

Am condus oameni pe munte, dar sentimentele-mi fură mai complexe.
După cum, nu am încercat să le conștientizez, acele motive de-a conduce oameni pe munte
(dacă mă strădui nițel, se poate relata ce și cum - chit că or fi și motive nu chiar lesne avuabile).
În același timp, și imposibil fiindu-mi să evit subiectul, firea-mi cea aparte a făcut să evit vorbele sociale. Precum în extrasul reprodus.

Fiecare alergăm după considerația semenilor în funcție de particularitățile ce ne-au fost date la naștere.
Aș minți s-ascund că rîndurile-mi de pe aici nu intră în așa categorie.


PS
Dînd ochi superficial în urmă, cred cî întîia dată am dus oameni în abrupt într-un iunie.
Vîlcelul Mortului, din Caraiman (Bucegi).
Atmosferă ok, însă insuficientă pentru a lega amiciție cu vreunul dintre aceia (cunoscuți în tren, la venire).


 În Vîlcelul Înspumat,
Deduc din imagine că am urcat pînă în Brîul Portiței pe Valea Spumoasă.


În apropierea Portiței Caraimanului.



Pe Brîul Portiței, urmînd să pătrundem în bazinul Văii lui Zangur.

Mi-i dragă și acum, zada din centrul imaginii...
Inclusiv pentru cîte viscole avu pe cap, din cuvenita direcție NV (știu de la Al. Beldie că-i vînt dominant, în Bucegi)



Din capătul pintenului aflat pe Brîul Portiței în apropierea Vîlcelului Mortului, vedere spre avalul văii-mamă (adică Seaca din Caraiman) 
Se observă 'racheta' Țancului Uriașului.


În Vîlcelul Mortului.
13 iunie.




La obîrșia vîlcelului.



În Brîul de sub Streașină, după suișul pe Vîlcel (este drept că în poză ne aflăm deasupra suratei acestuia, și anume Spintecătura Văii Seci)





Abia în august în acel an voi da de Marius Sevac, alături de care voi merge pe Valea Poienii, din Morarul. Itinerariul îmi era în bună parte străin, dar n-au fost probleme (minus un capac de aparat foto scump, scăpat în hău - recuperat nu chiar ușor, peste o săptămînă).

Vom rămîne amici cîțiva ani, va interveni o pauză (din motive de temperament al amîndurora), după care furăm amici pînă azi - chit că nu am mai fost pe munte împreună de la un 1987...




**




Am să irit încă o dată, însă nu pot pentru ca să nu revin la o zisă...

„Bucuria celor pe care îi călăuzești este, poate, cea mai mare satisfacție a unui ghid.”
.


Ca părere a mea, una din urmările plăcerii degustate este că nu ții să pomenești de ea, altora. Vorba unui filozof, o ții înfășurată în jurul inimii, și doar pentru tine.
.

Este drept că în paralel avem nevoie de considerație, din partea semenilor.

Iar pentru asta începem a-i flutura ideea, spre dînșii.

Ca urmare, ultimii proiectează, dobîndind și ei (cu superficialitatea aferentă) plăcere.
.
Ba se pot duce mental și-n primul an de viață, cînd careva îi conducea, iar ei nu aveau probleme (decît de colici, eventual).
.

Recunosc, îs om rău.

Și care vrea să scoață temă, în discuție.
„Cum de îl rabdă pămîntul, pre Ordean...”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu