sâmbătă, 28 iulie 2018

Despre munte.


Mircea Ordean
4 iulie la 14:11 ·



Îmi cer mii de scuze, pentru nesfîrșita logoree... ...Dar dacă ticăloasa asta de minte merge ca nebuna?..

Iar în paralel io am nevoie pentru că să mă bage lumea în seamă?

Ooof!
Nimeresc niște poze.
Vechi.

De la prima-mi intrare în ceea ce aș numi partea estică a abruptului...nordic din Morarul Bucegilor. Puncte de referință pe acolo fiind Brăul Înflorit, Valea (de fapt, văile) Poienii și Vîlcelul Țancurilor.
Sentiment - nu glumă! - la subsemnatul, revăzîndu-le.

În paralel, se află în ele o persoană care mi-i (etern se pare) la inimă.
Ultima vorbă nu-i echivalent cu 'dragă'. E ceva mai complex, iar totodată mai puțin dătătoare de explicații ce și cum, dinspre inconștient spre conștientul celui care vorbește de ele.

La acest stadiu al observației mele inițiale gîndul a mers la o recentă carte răsfoită („Noi, cei de la Știința”). Unde echivalentul persoanei de mai sus, adică amicii din tinerețe ai autorului, beneficiază de alt tratament.

În funcție de educație și fire, vorbind în public despre amici din tinerețe ai de ales între (cel puțin) două căi.
Pentru a-i face interesanți publicului, e necesar să creezi în ei entități foarte valoroase (de pildă, cel mai mare matematician al țării). În așa condiție, cititorul trece de stranger-itatea care învăluie pe acela și, proiectînd în el, respectivul străin îi devine simpatic.
Și, în consecință stă atent la ce spune autorul/Oratorul.

Din motive de fire diferită, subsemnatul merge pe altă cale. Spun doar că mă tulbură mult acea amintire.
Cine poate rezona dintr-atît, iar în paralel are idee de acele locuri, de mersul prin abrupt, cred că va porni singur într-un anumit gen de rezonanță.
Nu țin a capta oameni care mi se află străini. Teoretic e aici egoism, retras în cocoon propriu și alte alea, condamnate de viața socială.
Nu am să spun totodată că ce realizat profesional se afla cutare amic.

Ba chiar aș puncta inversul, iar vreun cititor 'special' (vorba consoartei mele) va rezona - poate chiar mai mult decît la pledoarii înalte - cu acel om simplu. Și la o adică asemenea lui, cel de după aparențe.

Colegă mi-a fost Ana Fotescu.



Angajîndu-ne pe panglica Brîului Înflorit, la marginea răsăriteană a acestuia...
Nu mai fusesem pe-acolo.
Consultasem monografia Dimitriu-Cristea.



Pe brîu, înainte ca acesta să răzbească deasupra pădurii.


Pe brîu, înainte ca acesta să răzbească deasupra pădurii.


La vest de acel fir și ieșind pe nesimțite deasupra pădurii.
Vedere ioc în jur, din cauză de ceață. Va fi închis toată ziua.



O traversare, la capătul vestic al Brîului Înflorit.
Un pasaj mai nesigur, pe aici.




În spate, șaua în care scotea traversarea pomenită la precedenta imagine.
Imediat lîngă șa e o porțiune subțire și expusă. Caracteristicile îi erau aceeași la vremea trecerii fraților Țițeica, pe aici (1926).



În talvegul văi Poienii, mai exact al firului superior cu acest nume.
Vremea fiind închisă, am preferat săritorilor malul înierbat din dreapta văii, cum urci,



În firul amintit deja al Văii Poienii.


Probabil, ajunși deja în vecinul vîlcel al Țancurilor. Care în jumătatea lui superioară se află cuminte.






Un scoc de la obîrșia Văii Poienii.
Scoate într-o șa separînd de Rîpa Zăpezii și numită de înaintașul Radu Țițeica a Vîntului.



Chiar așa de prăpăstioase nu-s locurile, la capătul superior al scocului de care am amintit.



Ne apropiem de Brîul Mare al Morarului.


A început ploaia.
Echipament, pe cît m-a dus priceperea acelor vremuri (altminteri nici azi nu stau mult mai bine).






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu